MENIU

O femeie a murit otrăvită după ce a luat masă într-un restaurant din Franța! Alte 10 persoane, în stare gravă la spital - Cauza

O femeie a murit otrăvită după ce a luat masă într-un restaurant din Franța! Alte 10 persoane, în stare gravă la spital - Cauza/ Arhivă foto

Tragedie uriașă în Franța! O femeie a murit după ce a luat masa într-un restaurant din sudul țării. Alte 10 persoane sunt internate în spital, fiind ventilate artificial.

O femeie de 32 de ani din zona pariziană a murit otrăvită după ce a vizitat restaurantul din Bordeaux, sudul Franței. Cauza otrăvirii a fost identificată deja. Este vorba despre sardine din conserve de casă, pe care se spune că toți vizitatorii afectați le-au servit, potrivit stiridiaspora.ro.

Persoanele care au vizitat restaurantul Tchin Tchin Wine Bar din Bordeaux, în perioada 4 – 10 septembrie, ar trebui să solicite urgent asistență medicală, recomandă autoritățile sanitare din Franța.

Medicii spun că pacienții ar putea suferi pe termen lung efectele intoxicațiilor alimentare deosebit de periculoase.

Botulismul este o boală gravă care poate duce la deces, avertizează autoritățile sanitare din Franța.

Perioada de incubație poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Simptomele variază de la dureri abdominale, greață, vărsături și diaree până la vedere încețoșată, dificultăți la înghițire și respirație, precum și paralizie și slăbiciune musculară.

Mai multe articole despre:
femeie otravita restaurant franta botulism spital