MENIU

O bancă din România le concediază pe femeile care nu respectă regula celor 10 centimetri

Angajate banci

Îmbrăcămintea în culori stridente, fustele prea scurte sau prea strâmte, tatuajele la vedere, pantalonii scurţi sau sandalele în cazul bărbaţilor, şosetele colorate sau pantofii sport sunt doar câteva din articolele interzise în companiile locale prin regulamentul vestimentar intern, aşa-numitul „dress code“.

În codul vestimentar unei bănci locale mari din România, de exemplu, se precizează clar că nu sunt permise hainele în culori aprinse (culori fluorescente, auriu şi argintiu în exces) sau chiar piercingurile, iar femeile nu au voie să poarte fuste prea scurte sau prea strâmte.

De altfel, regula de maximum 10 centimetri deasupra genunchiului pentru fustele sau rochiile angajatelor trebuie păstrată şi în cazul firmelor de asigurări, de exemplu, dar este aplicată în special în sectoarele de activitate care presupun întâlniri faţă în faţă cu clienţii.

Dacă un angajat nu se conformează ţinutelor vestimentare, de regulă încalcă anumite prevederi din regulamentul de ordine interioară, iar măsurile disciplinare în astfel de cazuri pot merge până la desfacerea contractului de muncă, în cazul unor abateri repetate şi nejustificate, scrie Business Magazin.

„Pentru angajaţi, un cod vestimentar se doreşte a fi un mecanism de aliniere la anumite valori şi de creare a unui sentiment de aderenţă la organizaţie. Oamenii vor avea sentimentul apartenenţei la un grup puternic şi din acest punct de vedere ţinuta poate deveni un mijloc de a crea loialitate şi ataşament faţă de organizaţie", a spus Sorin Faur, HR director al firmei de audit şi consultanţă fiscală BDO Balkans. El a explicat totuşi că există şi raţiuni practice pentru care sunt adoptate anumite ţinute, care ţin de specificul activităţii, precum halatul alb/albastru sau verde pentru doctori şi asistenţi medicali ori ţinutele specifice însoţitorilor de zbor.

Mai multe articole despre:
null