MENIU

O banală operație s-a transformat într-o URGENȚĂ! Ce au găsit medicii în ochii pacientei

În timpul unei banale operaţii de cataractă, efectuată în luna noiembrie a anului trecut, la Spitalul Solihull, în apropierea oraşului britanic Birmingham, o echipă de chirurgi oftalmologi a descoperit că pacienta, în vârstă de 67 de ani, avea într-un ochi nu mai puţin de 27 de lentile de contact, au raportat medicii în British Medical Journal din 5 iulie 2017.

Mai întâi medicii au reperat 17 lentile care, lipite între ele, formau un corp străin albăstrui. Apoi, ei au localizat alte zece lentile în timpul intervenției chirurgicale. Sexagenara nu şi-a dat seama de nimic, scrie Rador

„Era o masă atât de mare. Toate lentilele erau lipite între ele. Am fost stupefiaţi când am văzut că pacienta nu simţea acest corp străin în ochi, care, cu siguranţă, i-a provocat multe iritaţii”, a declarat chirurgul Rupal Morjaria într-un interviu pentru „Optometry Today”.

Chirurgul Rupal Morjaria a profitat de mediatizarea acestui incredibil caz pentru a reaminti că este imperios necesar ca persoanele care poartă lentile de contact să fie monitorizate în mod regulat de către un specialist.

Mai multe articole despre:
medici ochi