MENIU

Zeci de nuntași au ajuns la spital cu toxiinfecție din cauza unui stafilococ prezent la un angajat

O serie de neconformităţi au fost identificate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba în localul de lângă Alba Iulia în care a fost înregistrată, recent, o toxiinfecţie alimentară la câteva zeci de participanţi la o nuntă, iar în meniul servit precum şi la un angajat au fost găsite infecţii cu stafilococ, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES. 

DSP Alba a informat că a finalizat ancheta epidemiologică la sala de evenimente în cauză, iar în urma controalelor, inspectorii sanitari au constatat o serie de neconformităţi, cum ar fi igienizarea necorespunzătoare a spaţiilor aferente blocului alimentar şi a spaţiilor frigorifice, depozitarea neconformă a produselor alimentare în spaţiile frigorifice, lipsa evidenţei zilnice a stării de sănătate a angajaţilor, lipsa cursurilor de igienă a personalului, precum şi utilizarea vestiarului în alte scopuri.

Inspectorii DSP Alba au recoltat mai multe teste de sanitaţie şi de pe tegumentele personalului, precum şi exudate faringiene şi coproculturi de la angajaţi.

”Din cele 13 teste de sanitaţie de pe suprafeţe, s-a stabilit că 9 depăşesc limita admisă. Dintre cele 6 probe biologice de pe tegumentele personalului, un angajat a prezentat stafilococ, iar dintre cele 3 probe AMF (aeromicrofloră), 2 depăşesc limita maximă admisă”, se menţionează în comunicat.

Au fost recoltate şi patru probe alimentare din meniul servit, în toate fiind izolat stafilococ, precizează DSP Alba.

Pentru neconformităţile constatate, DSP a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 10.000 de lei şi a suspendat temporar activitatea în unitate până la remedierea deficienţelor.

În urma primirii, miercuri, a rezultatelor de la recontrolul efectuat după igienizarea şi dezinfecţia localului, în zilele următoare unitatea îşi va putea relua activitatea. Angajatul care a fost identificat cu stafilococ a fost transferat la un loc de muncă fără risc de contaminare alimentară, mai precizează DSP Alba.

Luni, şi DSVSA Alba a informat că prăjitura şi aperitivul rece servite la nuntă prezentau germeni din genul Stafilococ coagulazo pozitivi, Enterobacteriacee şi E.coli beta gluco pozitivă. Urmare a deficienţelor constatate cu ocazia controlului efectuat la pensiunea respectivă, DSVSA Alba a dispus sancţionarea contravenţională cu amendă în valoare de 8.400 de lei.

Un număr de 37 de persoane au ajuns la spital după ce au participat în 30 iulie la o nuntă, acuzând probleme digestive. La nunta respectivă au participat 154 de persoane.

Mai multe articole despre:
null