MENIU

Numărul contractelor de muncă întrerupte a crescut URIAȘ. Câți români au fost trimiși acasă

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a prezentat, marți, datele cu privire la situația contractelor de muncă suspendate (șomaj tehnic)/încetate, înregistrate la Inspecția Muncii.

Situația contractelor individuale de muncă suspendate/încetate, la data de 21 aprilie 2020

Contracte de muncă individuale suspendate: 1.005.508 din care: 314.496 – Industria prelucătoare, 188.183 - Comert cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, 109.861 - Hoteluri și restaurante.

Contracte individuale de muncă încetate: 240.151 din care: 45.313 - Comerț cu ridicata și amănutul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, 41.891 - Industria prelucrătoare, 32.402 - Construcții.

Ministerul Muncii amintește că Guvernul României a decis să sprijine salariații angajatorilor aflați în șomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.  Astfel, angajatorii care au salariați prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) și pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic, se vor adresa Agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din județul în care angajatorul are sediul social.

Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din județul în care au înregistrat activitatea.

Întreaga comunicare între solicitanți și instituțiile vizate, respectiv solicitările și depunerea documentelor, se face prin poșta electronică, anunță Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul al Ministerului Muncii.

Mai multe articole despre:
ministerul muncii coronavirus