MENIU

NOUL COD PENAL: Numărul deţinuţilor din Penitenciarul Târgu Mureş, redus la o treime

NOUL COD PENAL: Numărul deţinuţilor din Penitenciarul Târgu Mureş, redus la o treime

Numărul deţinuţilor din Penitenciarul pentru minori şi tineri din Târgu Mureş a scăzut la o treime, de la 456 la 149, după ce peste o sută de persoane au fost eliberate în perioada februarie - iunie, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, iar altele au fost transferate.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Mureş, subinspectorul Ovidiu Râtea, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că dacă la 1 februarie în unitatea de detenţie se aflau 456 de deţinuţi, în prezent mai sunt doar 149 de minori şi tineri.

"În perioada 1 februarie - 30 iunie 2014 au fost eliberate 111 persoane, majoritatea prin instanţă, ca urmare a intrării în vigoare a legii penale mai favorabile. Efectivul s-a redus de la 456 la 149 de persoane custodiate la centrul nostru de detenţie. Diferenţa o reprezintă cei transferaţi la alte unităţi penitenciare, care nu se mai încadrau în profilul unităţii noastre, fiind condamnaţi la pedeapsa închisorii sau arestaţi preventiv majori", a spus Râtea.

Potrivit acestuia, în perioada amintită, la Penitenciarul Târgu Mureş au fost aduşi patru minori şi tineri din alte judeţe, condamnaţi la pedeapsa internării într-un centru de detenţie.

Râtea a precizat că 34 de persoane internate în centrul de detenţie au absolvit cursuri de şcolarizare de clasele I-IX în anul şcolar 2013-2014.

"Facem cursuri cu program normal, în colaborare cu şcolile de incluziune din Târgu Mureş şi Reghin. Avem 25 de programe educative din activităţi proprii şi 11 programe obligatorii", a spus el.

Conform lui Râtea, în luna mai au fost scoase la muncă 106 persoane private de libertate, iar dintre acestea 30 au prestat activităţi cu plată, primind o cotă de 50 la sută din salariul minim pe economie, ceilalţi lucrând în interesul locului de deţinere şi beneficiind de "zile câştig", adică reducerea perioadei de internare.

Potrivit unui comunicat de presă remis la începutul lunii februarie de reprezentanţii Penitenciarului Târgu Mureş, odată cu intrarea în vigoare a Legii 254/2013, penitenciarele pentru minori şi tineri s-au reorganizat, în sarcina acestor unităţi fiind stabilite în mod temporar atribuţii caracteristice centrelor de detenţie.

Totodată, conform HG 836/2013, comisia constituită pe lângă administraţia penitenciarului a sesizat instanţele, în vederea unei evaluări din perspectiva legii penale mai favorabile, luând măsuri în baza hotărârilor prin care se înlocuieşte închisoarea cu măsura educativă.

Potrivit aceleiaşi surse, persoanele internate urmează cursurile învăţământului general obligatoriu şi pot presta, numai cu avizul mediului centrului de detenţie, o muncă potrivită cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele lor, dacă nu le sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea şcolară şi profesională. Minorii internaţi nu pot presta munca pe timpul nopţii.

În Penitenciarul pentru minori şi tineri de la Târgu Mureş, aceştia pot rămâne internaţi până la vârsta de maxim 21 de ani.

Mai multe articole despre:
penitenciar deţinuţi Târgu Mureş Noul Cod Penal