MENIU

Noi reguli pe litoral. De la 1 august, masca de protecție devine obligatorie în aer liber, între orele 18.00-24.00

Noi reguli pe litoral. De la 1 august, masca de protecție devine obligatorie în aer liber, între orele 18.00-24.00

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din Constanța a decis că devine obligatorie purtarea măștii de protecție, în aer liber, în intervalul orar 18:00 – 24:00, începând cu data de 1 august, informează realitateadeconstanta.net.

“Pentru zonele de promenadă care se află în judeţul Constanţa în toate staţiunile turistice de interes naţional, şi vorbim de zonele tradiţionale unde se creează aglomerări în staţiuni precum Eforie, Mamaia şi celelalte staţiuni turistice din judeţ, obligativitatea purtării măştilor de protecţie în intervalul orar 18-24. Această decizie a fost luată în urma analizei prezentate de către DSP de risc de transmitere a virusului Covid şi în urma unei adrese primite din partea IPJ Constanţa în ceea ce priveşte valorile de trafic şi fluxul de persoane în aceste intervale orare. Deci, ele au fost recomandate de către IPJ, respectiv DSP, aceste măsuri”, a declarant George Niculescu, prefectul Constanţei.

Programul teraselor nu va fi afectat, în sensul în care societățile comerciale vor putea ține deschis și după ora 23:00.

Află detalii pe realitateadeconstanta.net.

Mai multe articole despre:
masca de protectie constanta