MENIU

Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte Traian Băsescu după operația urgentă la inimă

Băsescu se află în perioada de recuperare post-operatorie care decurge conform așteptărilor, spun medicii, iar starea sa este stabilă, sub monitorizare medicală continuă. La 73 de ani, fostul șef de stat a fost operat de urgență, într-un spital din Paris. Băsescu plecase în Franța doar pentru un control de rutină, dar a fost oprit de medici și operat de urgență. 

Medicii francezi au decis că fostul președinte trebuie să fie operat de urgență din cauza unei complicații la stenturile pe care le avea deja montate la inimă. Vorbim despre stenturi pe care le are încă din 2006. De-a lungul anilor, Băsescu s-a confruntat cu o serie de afecțiuni cardiovasculare, printre care se numără și ateroscleroza, boală care cauzează îngustarea arterelor. În același timp, acesta suferă și de hipertensiune.

Ne amintim că Traian Băsescu s-a confruntat cu probleme de sănătate și în trecut. Anul trecut, fostul președinte a fost internat cu gripă pe secția de boli infecțioase a Spitalului Militar din Capitală.

Fostul șef al statului a ajuns la spital și în urmă cu trei ani, moment în care se afla la Bruxelles. Cu toate acestea, Băsescu a glumit întotdeauna pe seama afecțiunilor de care suferă.

Încă din timpul celui de-al doilea mandat al său, Băsescu a fost diagnosticat cu efizem pulmonar, afecțiune care duce la dificultăți uriașe de respirație.

Ultima oară, fostul șef de stat a fost văzut la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan, unde a fost surprins în timp ce îi tremurau mâinile. 

Mai multe articole despre:
stare sanatate basescu