MENIU

Noi detalii despre accidentul naval de pe Dunăre. Poliția Dolj: ”Doi bărbaţi de 34 şi 46 de ani sunt daţi în continuare dispăruţi”

Noi detalii despre accidentul naval de pe Dunăre

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj a transmis, miercuri seară, că accidentul de pe Dunăre s-a petrecut după ce două ambarcaţiuni de pescari au intrat în coliziune cu o navă care efectuase manevra de legare a unei barje. În continuare, doi bărbaţi în vârstă de 34 şi 46 de ani sunt de negăsit. 

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Navale Bechet au fost sesizaţi, miercuri seară, cu privire la faptul că, pe fluviul Dunăre, în dreptul localităţii Rast, două ambarcaţiuni cu pescari sportivi ar fi fost implicate într-un incident de navigaţie cu o navă.

”Din verificarile efectuate până în acest moment rezultă că, la km 740, două ambarcaţiuni cu pescari ce desfăşurau activităţi de pescuit sportiv ar fi intrat în coliziune cu o navă, pusă în mişcare după ce ar fi efectuat manevra de legare a unei barje aflată la locul de ancorare”, au anunțat poliţiştii.

Aceștia au subliniat că în urma impactului, una dintre ambarcaţiuni a rămas prinsă între două barje din compunerea convoiului. Un bărbat a coborât din barcă şi a plecat de la faţa locului.

Totodată, în cea de-a doua ambarcaţiune s-ar fi aflat doi bărbaţi, de 46 şi 34 de ani, ambii din comuna Afumaţi, care până în momentul de faţă nu au fost găsiţi, fiind desfăşurate activităţi de căutare.

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a anunțat că operațiunile de căutare au fost oprite la căderea nopţii şi vor fi reluate joi. 

Mai multe articole despre:
Dolj accident naval politia