Nicușor Dan nu are nicio vizită programată în SUA, după trei luni de mandat. Președintele Poloniei a ajuns deja la Casa Albă
Deși au trecut trei luni de când Nicușor Dan s-a instalat la Cotroceni, România nu are încă stabilită nicio vizită în Statele Unite ale Americii. O vizită crucială pentru securitatea României, în contextul războiului din Ucraina, dar care nu se concretizează. Asta deși mai mulți oficiali, inclusiv ministrul de Externe, și chiar Nicușor Dan, s-au lăudat cu asta. Între timp, după doar o lună de mandat, președintele Poloniei a ajuns deja la Casa Albă.
Încă de la preluarea mandatului la Cotroceni, oficialii români s-au lăudat cu o posibilă vizită a președintelui în SUA. Primul a fost chiar Nicușor Dan.
Cu toate acestea, până acum, Nicușor Dan nu a anunțat oficial nicio astfel de vizită. Între timp, președintele României a participat la discuțiile importante cu liderii străini doar prin videoconferință.
Nicușor Dan a făcut în schimb, de la preluarea mandatului, prima vizită în Polonia pentru a-l susține pe adversarul actualului președinte al Poloniei. A adunat atunci critici, fiind acuzat că prima sa vizită după câștigarea alegerilor prezidențiale o face în scop electoral.
În aproape trei luni de la preluarea mandatului, Nicușor Dan a mai fost primit la Berlin de cancelarul Germaniei, Friedrich Mertz, în Austria de Alexander Van der Bellen, și de trei ori de către Maia Sandu, în Republica Moldova.
Pe de altă parte, noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, se află deja la a doua vizită la Casa Albă. De fiecare dată, Nawrocki a fost primit cu mare fast de președintele Donald Trump, care l-a susținut în campania electorală.
Deși România este poziționată pe aceleași coordonate strategice ca Polonia, se află pe flancul estic al NATO, la granița cu Ucraina, nu pare să fie și pe harta de interes a președintelui Donald Trump.