MENIU

Nicușor Dan: Lucrările de modernizare a rețelei de termoficare din zona Pantelimon avansează. Un prim tronson va fi dat în funcțiune curând

Lucrările de modernizare a rețelei de termoficare de pe șantierul din zona Pantelimon avansează, iar în prezent se fac probe de presiune pe acest tronson, pentru a fi dat în funcțiune și exploatare, a anunțat, vineri, primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Potrivit edilului, până în prezent au fost schimbate conducte preizolate pe o lungime de 1,3 km, între Bd. Chișinău și Șoseaua Pantelimon, iar în prezent se fac probe de presiune pe acest tronson, pentru a fi dat în funcțiune și exploatare.
 
"În perioada următoare, se vor executa lucrări de modernizare a racordurilor aferente punctelor termice. Acestea se vor face și în sezonul rece, fără a afecta furnizarea agentului termic", a afirmat Nicușor Dan, într-o postare pe contul său de Facebook.
 
Lucrările fac parte din Obiectivul 1 Magistrala I Sud – Pantelimon, cu o lungime totală de 12 km.
 
Acestea sunt executate de Asocierea ELSACO ELECTRONIC SRL – SICOR SRL, iar valoarea investiției este de aproximativ 50 milioane lei fără TVA.
 
Șantierul a fost deschis în luna iulie, iar termenul de execuție este de 12 luni, conform contractului.
 
Magistrala I Sud – Pantelimon este o rețea de termoficare importantă, care deservește 21 de puncte termice şi mai multe instituţii publice din cartierele Pantelimon și Colentina.
 
Pe acest tronson s-au înregistrat foarte multe avarii, întrucât nu s-au mai făcut lucrări de modernizare de la instalare, din anii 1975-1977.