MENIU

Nicușor Dan, luat peste picior de presa olandeză după blocajul de la Paris și zborul cu „containerul zburător”

Nicușor Dan, luat peste picior de presa olandeză

Președintele României, Nicușor Dan, a ajuns subiect de ironii într-o publicație olandeză, nu pentru declarații politice, ci pentru modul în care călătorește în misiunile oficiale.

Ziarul De Groene Amsterdammer a relatat despre lipsa unui avion prezidențial al României și despre faptul că șeful statului folosește aeronave militare de transport, descrise în articol drept „un container zburător”.

De la ROMBAC 1-11 la Spartan: o istorie a improvizațiilor

Jurnaliștii olandezi amintesc că România a avut cândva propriul avion prezidențial – ROMBAC 1-11, construit la București și folosit inclusiv de Nicolae Ceaușescu. Aeronava a fost retrasă în 2009, fiind considerată prea zgomotoasă și neconformă cu normele europene.

De atunci, fiecare președinte a apelat la soluții temporare: curse charter, avioane închiriate sau aeronave militare. Episodul care a atras atenția presei străine a avut loc recent, când o furtună de zăpadă la Paris l-a blocat pe Nicușor Dan peste 16 ore pe aeroport, deoarece delegația călătorea cu un C‑27J Spartan al Forțelor Aeriene Române.

Publicația notează că alegerea aeronavei militare a fost justificată prin costuri reduse și evitarea imaginii de lux.

Contrastul cu perioada Iohannis, subliniat de presa olandeză

Articolul compară situația actuală cu perioada 2014–2025, când Klaus Iohannis a folosit frecvent curse private. Publicația menționează că acestea ar fi implicat costuri ridicate și aeronave dotate cu facilități premium.

Stenogramele din dosar care îl îngroapă pe Nicușor Dan. Legătura dintre avocata șpăgară și banii pe care nu îi poate justifica

În acest context, jurnaliștii olandezi prezintă schimbarea de stil ca pe o trecere bruscă „de la avion VIP la avion de marfă”.

Critici privind siguranța și infrastructura aeronavei militare

În articol sunt citate și opinii care consideră utilizarea Spartanului o soluție riscantă. Sunt menționate lipsa unor sisteme moderne de aterizare în condiții meteo dificile și  absența unor echipamente de comunicații securizate la nivel prezidențial

Potrivit publicației, aceste aspecte ridică întrebări despre eficiența și siguranța deplasărilor oficiale.

Episodul escortării de către avioane F‑18

Un alt moment comentat în presa olandeză este escortarea aeronavei românești de două F‑18 ale Forțelor Aeriene Elvețiene. Nicușor Dan a explicat public că gestul a fost unul simbolic, în semn de apreciere pentru sprijinul oferit de România în transportul victimelor unui incendiu din Crans‑Montana.

Președintele a reiterat că România nu dispune în prezent de un avion prezidențial dedicat.

O discuție care revine periodic în spațiul public

Publicația concluzionează că România se află într-o situație paradoxală: după ani în care cheltuielile pentru zboruri oficiale au fost intens criticate, dezbaterea se mută acum spre necesitatea achiziționării unui avion prezidențial, pentru a evita extremele – de la „canapea zburătoare” la „container zburător”.

Nicușor Dan, reacție după raportul SUA: „Referirile din document la adresa țării noastre sunt strict contextuale”

Mai multe articole despre:
nicusor dan avion spartan aeronava militara