MENIU

Nicușor Dan a lansat licitaţia pentru cel mai mare proiect dedicat modernizării sistemului de termoficare / Durează 4 ani

Primarul general al Capitalei - Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei - Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, lansarea licitaţiei pentru cel mai mare proiect cu finanţare europeană dedicat modernizării sistemului de termoficare din Capitală. Proiectul presupune reabilitarea a 212 kilometri de conductă de termoficare, într-un orizont de timp de 4 ani.

„Am lansat licitația pentru cel mai mare proiect cu finanțare europeană dedicat modernizării sistemului de termoficare din Capitală.

Scopul proiectului e reabilitarea a 212 kilometri de conductă de termoficare, cu o valoare totală estimată de 281 de milioane de euro și un orizont de timp de 4 ani pentru proiectare și execuție, efort care va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. (Da, e vorba despre banii europeni pe care Bucureștiul i-a avut la dispoziție prin precedentul cadru financiar multianual pe 7 ani al Uniunii Europene, dar n-a reușit să-i acceseze atunci. Am semnat contractul pentru acest proiect cu Ministerul Fondurilor Europene la scurt timp după ce am preluat mandatul de primar general).

Cei 212 kilometri vor fi împărțiți în 25 de tronsoane și țintesc secțiunile cu cele mai mari pierderi de apă și căldură din întreaga rețea de termoficare a Bucureștiului. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 9 martie și vreau să avem cât mai mulți ofertanți, fiindcă va fi foarte mult de lucru.

La finalul proiectului vom putea spune, în sfârșit, că problema termoficării e rezolvată în Capitală”, a transmis Nicușor Dan.