MENIU

Nicolae Ciucă trasează al doilea termen limită pentru ministrul Ligia Deca - Când trebuie să fie gata Legile Educației

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Educației - Ligia Deca

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat care este termenul limită pentru noile legi ale educației pe care ar trebui să-l respecte ministrul Ligia Deca.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, în deschiderea şedinţei de guvern, că pachetul de legi privind Educaţia va fi finalizat cât mai repede, astfel încât să intre în dezbatere în noua sesiune parlamentară, care începe la 1 februarie.

"În perioada următoare, vom avea activităţi care vor viza pregătirea şi susţinerea proiectelor din strategia pentru ”România Educată”. Am discutat deja să finalizăm şi să agreăm în continuare pachetul de legi ale Educaţiei, urmând ca odată ce va începe noua sesiune parlamentară să avem asigurat pachetul de legi care va intra în dezbatere în Parlament", a spus Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul ședinței de Guvern.

În ultima ședință de Guvern, din decembrie 2022, Ligia Deca ea explicat întârzierea publicării legilor Educației prin faptul că a preluat mandatul de mai puțin de 3 luni.

„Am preluat mandatul Ministerului Educației acum mai puțin de trei luni și este absolut firesc ca atunci când un ministru și asumă politic un cadru legislativ atât de amplu, să aibă timpul necesar să facă toate acele discuții pentru ca asumarea cadrului legislativ să fie în conformitate cu cele mai bune soluții identificate. Nu mi se pare un timp nerezonabil pentru un nou ministru. Înțeleg așteptarea din sistem și promit că la începutul anului viitor ea va avea ca rezultat acest nou pachet legislativ în spațiul public”, a spus Ligia Deca.

În prima ședință de Guvern după instalarea Ligiei Deca la Educație, premierul Nicolae Ciucă i-a transmis ca prim termen pentru legile Educației sfârșitul lunii octombrie.

“Ați fost parte la proiectul România Educată, ați participat de asemenea la dezbaterile publice ale pachetului legilor educației. Sunt convins că împreună cu echipa dumneavoastră de la minister veți face ceea ce este necesar astfel încât până la finele lunii octombrie să avem pachetul de legi aprobat la Guvern și în luna noiembrie să fie înaintat spre dezbatere și aprobare în parlament. Astăzi este ziua mondială a Educației. Folosesc acest prilej pentru a le ura copiilor, tinerilor, profesorilor și tuturor celor care își desfășoară activitatea în sistemul de educație un sincer la mulți și succes în întreaga activitate pe care o desfășoară și rezultate mai bune care sunt așteptate de către noi toți. Vă mulțumesc încă o dată, vă doresc succes!”, a transmis premierul în ședința de guvern din 5 octombrie.

Ligia Deca a fost numită la Educație, din 3 octombrie 2022, după demisia lui Sorin Cîmpeanu.