New York, paralizat de viscol. Sute de zboruri au fost anulate
Furtuna puternică a făcut ravagii în Statele Unite ale Americii. New York-ul este paralizat complet și a fost decretată stare de urgență din cauza ninsorii. Sute de zboruri au fost anulate pe mai multe aeroporturi din regiune, drumurile au fost blocate, iar oamenii au fost sfătuiți să evite deplasările. Meteorologii anunță că vremea rea va continua și zilele următoare.
Milioane de oameni au avut de suferit din cauza ninsorilor din ultimele zile care au căzut în New York. Orașul se află, de altfel, încă sub avertizări de viscol. Rafalele de vânt pot ajunge și la 95 de kilometri pe oră, spun meteorologii.
Foarte mulți oameni au rămas fără curent electric. Autoritățile au decretat stare de urgență și le-au recomandat locuitorilor din regiunea de nord-est să evite să iasă cu mașinile în trafic.
Pentru următoarele zile, meteorologii anunță furtuni cu ploi înghețate care vor lua locul ninsorilor.