MENIU

Nereguli grave descoperite la ”Matei Balș” - RISC de incendiu. Detalii din raportul ISU din 2020

Detalii șocante din raportul ISU în urma controlului la ”Matei Balș”

Lipsa procedurilor în manevrarea oxigenului și risc de incendiu. Acestea sunt concluziile raportului ultimului control al ISU care a avut loc la Institutul ”Matei Balș” la finalul anului trecut. Cu toate acestea, autoritățile care au efectuat verificările nu au dat niciun termen pentru implementarea măsurilor, relatează Realitatea Plus. 

Controlul a fost făcut în 27 noiembrie 2020. 

Sistemele de detecție și de semnalizare a incendiilor nu funcționau la parametri normali, nefiind efectuate nici registrele de control. 

De asemenea, raportul a arătat că nu a fost actualizată procedura privind organizarea și modul de apărare împotriva incendiilor.

Raportul prevedea necesitatea unor măsuri pentru a proteja pacienții și cadrele medicale de un eventual incendiu. Cu toate acestea, autoritățile care au depistat neregulile nu au dat niciun termen pentru rezolvarea problemelor și nici nu au fost luate măsuri. 

Mai mult, raportul ISU a ajuns și la ministerul Sănății, în 22 decembrie 2020, potrivit Realitatea Plus. 

Reamintim că în incendiul tragic de la ”Matei Balș” au murit cinci persoane. 

Citește și: ”Raed Arafat, despre pavilionul care a ars: „La controlul din noiembrie, colegii de la ISU Bucureşti au stabilit clar lipsa autorizaţiei”