MENIU

Nadine povestește cum a ajuns să dea examenul de Bacalaureat la 44 de ani

Nadine

Artista spune că este nedrept modul în care sunt priviți adulții care își definitivează studiile pe care nu au avut șansa să le termine la vremea lor.

„Eu am mai făcut o dată liceul, atunci la vremea lui, dar l-am făcut ca gâsca prin apă pentru că munceam. La 13 ani eram vânzătoare la metrou, după a venit „Școala vedetelor”, am început cu turnee și îmi doream foarte mult independență financiară. Mi-a plăcut să citesc în  schimb și intuitiv am cultivat zona asta intelectuală, dar loterie. Mi-am dat BAC-ul. Am picat o probă. Am plecat în America, am stat 7 ani. M-am întors, am vrut să dau la facultate. Mi-am amintit că picasem o probă. M-am înscris din nou la BAC să dau doar acea probă, numai că am realizat că nota pe care o voi lua, per total nu este un reper pentru omul care eram atunci. Și am spus că merit mai mult. N-am vrut să învăț doar pentru BAC, am vrut să reiau tot procesul de la capăt. A fost o experiență deosebită în care am aflat enorm de multe despre mine și despre oamenii din jurul meu. Am vrut să fac încă o dată liceul. Evident că nu erau norme. Evident că nu existau proceduri. Nu exista precedent. Liceul de stat nu m-a primit. A spus: „Ai făcut o dată liceul pe banii statului, gratuit. Nu poți să o faci din nou”. Am zis, OK, plătesc”, a declarat Nadine, la emisiunea 100%, de la Realitatea PLUS.

Citește continuarea pe realitateadebucuresti.net.

Mai multe articole despre:
nadine nadine bacalaureat