MENIU

MS: 10.000 de pacienți vor beneficia de testare rapidă pentru tuberculoză multidrog rezistentă

MS: 10.000 de pacienți vor beneficia de testare rapidă pentru tuberculoză multidrog rezistentă

Ministerul Sănătății va investi peste 5,3 milioane de euro până în 2016 pentru achiziția de medicamente antituberculoză, aparatură și echipamente de laborator de înaltă performanță, dar și în pregătirea a peste 600 de medici și asistenți medicali în cadrul unui proiect finanțat din fonduri norvegiene care vizează controlul tuberculozei.

"Cei mai importanți beneficiari ai proiectului sunt bolnavii cu tuberculoză. Peste 10.000 dintre aceștia vor beneficia de testare rapidă pentru tuberculoză multidrog rezistentă, iar 1.000 de bolnavi diagnosticați cu tuberculoză multidrog rezistentă vor beneficia de tratament integral de linia a doua. Vom implementa proiectul imediat ce Ministerul de Finanțe ne va transmite acordul pentru creditele de angajament", a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES.

În cadrul proiectului 10.000 de pacienți cu tuberculoză (TB) vor beneficia de testare rapidă pentru tuberculoză multidrog rezistentă (TB MDR), 1.000 de pacienți diagnosticați cu TB MDR vor beneficia de regimurile integrale de tratament de linia a 2-a cu medicamente anti-TB, 1.000 de pacienți cu TB (inclusiv pacienți cu TB sensibilă și cazuri TB MDR/ XDR) din rândul grupurilor sărace, inclusiv romă, vor fi sprijiniți în tratamentul ambulatoriu prin tratament direct observat și sprijin social prin intermediul furnizorilor locali de servicii medicale din comunitate (mediatori sanitari și asistente comunitare).

De asemenea, 70 de mediatori sanitari și asistente comunitare din 50 de comunități rurale sărace vor urma cursuri de DOT și educație și prevenție în domeniul TB, 10.000 de persoane din comunități rurale sărace, inclusiv persoane de etnie romă, cu acces limitat la servicii esențiale de prevenire și asistență medicală vor avea cunoștințe mai bune cu privire la transmiterea, prevenirea, simptomele TB și accesul la asistența medicală primară, 600 de persoane din rețeaua națională de TB vor beneficia de cursul de formare specializată în managementul medicamentelor, controlul infecției și supravegherea TB, patru cursuri de formare având ca scop creșterea capacității Unității de Asistență Tehnică și Management a PNSPCT vor fi furnizate pentru cel puțin 15 angajați, împreună cu formare continuă și asistență tehnică în sisteme de management de proiect (achiziții, financiar, monitorizare și evaluare).

Potrivit Ministerului Sănătății, baza de date electronică la nivel național pentru TB va fi actualizată.

Tot în cadrul proiectului, care se va desfășura pe o durată de doi ani, vor fi achiziționate două echipamente MGIT și consumabile pentru medii lichide (MGIT960) pentru cele două laboratoare naționale de referință din București — Institutul Național de Pneumologie "Dr. Marius Nasta", precum și Cluj, două echipamente Genexpert și 5.000 de teste pentru cele două laboratoare naționale de referință.

În urma implementării echipamentului MGIT960, intervalul de timp între suspiciunea de tuberculoză și diagnostic va fi  redus, în special la pacienții negativi la microscopie. Echipamentul va fi utilizat pentru a realiza culturi, antibiograme de linia întâi și linia a doua.

Ministerul a elaborat proiectul "Îmbunătățirea stării de sănătate a populației din România prin creșterea controlului tuberculozei" care va fi implementat la nivelul rețelei naționale de tuberculoză, fondurile fiind asigurate prin Mecanismul financiar Norvegian.

Mai multe articole despre:
Ministerul Sănătaţii tuberculoză