MENIU

Motivul pentru care un om de afaceri s-a sinucis. Practici periculoase, dezvăluite de un avocat

Un avocat din Argeş face dezvăluiri incredibile. 

Avocatul Florentin Sorescu acuză o practică periculoasă la parchetele din Argeş: audierea acuzaţilor ca martori şi apoi transformarea lor în suspecţi, scrie jurnaluldearges.ro.

Avocatul spune că procurorii recurg frecvent la această metodă prin care o persoană împotriva căreia a fost formulată o acuzație este audiată în calitate de martor și nu de suspect, tocmai pentru a fi lipsită de apărare.

Avocatul dă și exemplul unui client de-al său, care, în urmă cu doi ani, s-a sinucis pe fondul unei astfel de situații. "Cam asta se întâmplă de vreo 2-3 ani, mai exact, de la adoptarea noilor coduri și pare să nu intereseze pe nimeni că, bunăoară, au fost și situații în care justițiabilii s-au sinucis, neînțelegând de ce sunt acuzați și de ce curtea li s-a umplut de mascați, pentru că onor parchetul i-a acuzat, omițând a menționa pentru ce. Explicația? Așa cum v-am spus, acuzații erau, de fapt, martori și nu aveau dreptul să fie informați. Sună alambicat, nu? Și ciudat. Dar adevărat. Eu, spre exemplu, am avut un asemenea caz și, iacătă, au trecut mai bine de 2 ani de când nu am aflat cum și de ce, ceea ce știu este că al meu client și-a pus capăt zilelor nemaisuportând tăcerea care îl înconjura. Și da, vă voi contrazice, nicidecum nu «știa el pentru ce!», cum mulți dintre voi gândesc, ci tocmai că nu știa nici de ce, nici pentru ce, nici cum și nici la ce”, mai spune avocatul Sorescu.

Este vorba de omul de afaceri Răzvan Ionuţ Băcan, 34 de ani, care, la doar câteva zile după ce firma sa fusese controlată la sânge de inspectorii fiscali şi de DIICOT, s-a spânzurat în hala firmei sale, SC Terra Toji Cosmetics AG SRL, situată în Piteşti, pe strada Prundu Mic. Tânărul avea doi copii și a lăsat un bilet de adio în care şi-a cerut iertare celor dragi şi şi-a susţinut nevinovăţia în faţa legii.