MENIU

Morminte "profanate" DE URS, în Harghita: Nu s-a atins de pietrele funerare. Mănâncă flori și lumânări

Morminte profanate de urs / Foto: Arhivă

Primarul comunei harghitene Atid, Szilveszter Attila, a anunțat, într-o înregistrare video, că un urs a produs stricăciuni în cimitirul din localitate și că oamenii au ajuns la capătul răbdării.

"E foarte trist. Deja am ajuns cu problema ursilor ca intra in gradina, intra la morminte. Uitati, darama morminte, sapa la mormant. Aceasta se numeste profanarea mormintelor. Nu se accepta asa ceva. Nu mai pot sa stea in padure ca-s atatia de multi", a spus Szilveszter Attila, intr-o inregistrare facuta in cimitir si postata pe pagina de socializare a presedintelui Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba.

Primarul face un apel pentru a se lua masuri responsabile de rezolvare a acestei probleme.

"Eu va rog pe toata lumea care e competenta in sensul acesta: Ministerul Mediului, asociatia vanatorilor, pe toata lumea cine-i competent, sa facem ceva acum, nu numai sa vorbim. Va rog si pe verzii (ONG-urile de mediu - n.r.), uitati-va oameni, deja am ajuns la punctul culminant. Au ajuns oamenii la punctul maxim de rabdare. Nu se mai poate. Gata, s-a terminat cu asta. Daca lasam tot asa, ajungem sa ne manance ursii. Va rog sa luati masurile cele mai dure, cele mai bune, cele mai responsabile in sensul acesta", a mai spus Szilveszter Attila.

In postarea presedintelui CJ Harghita se mai precizeaza ca prezenta ursului in cimitir "este un motiv de ingrijorare, deoarece oamenii nu mai indraznesc sa mearga nici in aceste locuri unde-i comemoreaza pe cei dragi" si ca "situatia a scapat de sub control si este nevoie de interventia imediata a celor competenti".

Mai multe articole despre:
urs urs cimitir profanare morminte