MENIU

Monica Anisie, dezarmată în fața criticilor: Nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă în jurul meu, orice aș face nu e bine!

Monica Anisie

Ministrul Educației, Monica Anisie, și-a exprimat, într-o postare pe Facebook, revolta față de cei care au criticat-o pentru incertitudinea în care începe școala și pentru întârzierea cu care au fost stabilite și comunicate măsurile dispuse de autorităţi. ”Orice intenție bună este interpretată de toți cei fără de greșeală!”, scrie supărată Anisie. 

Anisie reclamă că este criticată inclusiv pentru intențiile bune și le cere soluții celor care sunt nemulțumiți. ”Înainte de a arunca în oameni cu piatra, fiecare dintre noi trebuie să se uite în oglindă”, le transmite ministrul acestora, subliniind că faptul că deciziile sale sunt apreciate de elevi și de părinți îi dă încredere.

”Nu mai înțeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu! Orice intenție bună este interpretată de toți cei fără de greșeală! Oameni de bine, nu am ce zice! Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluții! Aștept soluții, dacă au!
Faptul că mă opresc și vorbesc cu oamenii nu e bine! Dacă nu vorbesc cu ei, ( ceea ce nu ma caracterizează) iarăși nu e bine! Orice aș face nu e bine! Și cine spune asta? Cei fără de greșeală! Fiindcă sunt sinceră, nu e bine! Dar oare ce e bine în viziunea acestor oameni?
Prin urmare, cred cu tărie că înainte de a arunca în oameni cu piatra, fiecare dintre noi ar trebui să se uite în oglindă!
Mi-e dor de sinceritatea și bucuria din ochii copiilor mei, care apreciază cu sinceritate ceea ce am făcut, fac și voi face întotdeauna! Atâta timp cât ei mă apreciază, iar părinții lor sunt alături de mine, îmi dă încredere că va fi bine!”, a scris Anisie pe Facebook.
 
Reacția ministrului vine în contextul în care, peste trei zile, elevii nu vor putea fi prezenți în peste 100 de școli din 43 de localități. Ele vor funcționa după scenariul roșu, adică elevii vor învăța exclusiv online. Și în capitală vor rămâne închise 25 de școli. Situația cea mai gravă este în Gorj, acolo unde nicio școală nu este pregătită să primească elevii, transmite Realitatea Plus.
Mai multe articole despre:
monica anisie anul scolar