MENIU

Moldova, la mila Rusiei. Iohannis: „În caz de conflict, nu putem interveni”

Maia Sandu la București, într-o vizită oficială. Foto/presidency.ro

Președintele Iohannis a declarat că, în cazul unui conflict militar în Republica Moldova, România nu poate interveni direct, cu armata, ci poate oferi sprijin logistic, cel mult.

Întrebat dacă România ar putea să asigure o umbrelă de securitate pentru Republica Moldova într-o astfel de situație, șeful statului a precizat că România poate asigura sprijin logistic.

"Aş fi tentat să vă întreb ce înseamnă o umbrelă de securitate, fiindcă România este în NATO şi Moldova este un stat neutru, deci pur militar nu văd modalităţi prin care să intervenim în cadrul unui conflict, dar putem să intervenim pentru perfecţionarea personalului din Moldova pentru a-i instrui, pentru a-i ajuta cu dotarea, cum am şi făcut-o, cu cazarmament şi aşa mai departe. Deci, sunt foarte multe modalităţi prin care putem şi chiar intervenim pentru a ajuta Moldova", a precizat Klaus Iohannis.

Referitor la felul în care ar funcţiona garanţiile de securitate pentru Ucraina, Iohannis a transmis că aceste chestiuni se află încă în discuţie şi urmează să fie dezbătute în cadrul viitorului Summit NATO.

"Asta este o chestiune pe care o tot discutăm între noi şi va fi una din temele centrale şi la Summitul NATO, aşa că nu aş vrea să intru eu acum în detalii, dar pot să vă spun că este (...) o temă importantă în discuţie", a amintit preşedintele României.

Klaus Iohannis a făcut referire şi la procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, afirmând că acesta unul complex şi depinde de efortul susţinut al autorităţilor.

"Dacă toată lumea se străduieşte, atunci se poate realiza în câţiva ani, dar, uitaţi-vă, de exemplu, în Balcanii de Vest, unde au avut suişuri şi coborâşuri. Eu sper foarte mult ca administraţia din Republica Moldova să rămână pe un suiş constant. Eu îmi amintesc cum a fost procedura când România a solicitat să devină stat membru şi ce complicate au fost negocierile. Nu trebuie să ne facem iluzii. Aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe. Din punct de vedere administrativ, câteodată ai impresia că nu se mai termină, dar ele sunt necesare pentru a avea garanţia că toată lumea se află pe aceeaşi treaptă. (...) Îmi doresc tare mult ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an şi pentru asta şi ajutăm administraţia din Republica Moldova pentru a se pregăti pentru aceste negocieri. Sigur, depinde în relativ mică măsură de România, depinde de progresul făcut de administraţia din Moldova şi de felul cum la Bruxelles sunt văzuţi paşii care s-au făcut, dar eu sunt optimist. Când se termină procesul de aderare, asta este foarte greu de evaluat", a spus Iohannis.