Moarte cumplită pentru un cioban: a murit după ce rulota în care dormea a fost cuprinsă de flăcări
Un incident dramatic s-a petrecut în noaptea trecută, în satul Grădiștea, Comana, din județul Giurgiu, unde un bărbat și-a pierdut viața în urma unui incendiu violent.
Bărbatul a murit în timp ce dormea
Victima, un cioban în vârstă de 50 de ani, dormea în rulota amplasată în apropierea stânei din localitate, în momentul în care a izbucnit incendiul. Flăcările s-au propagat extrem de rapid, cuprinzând întreaga construcție mobilă.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Colibași, care au sosit cu două autospeciale de stingere. În momentul ajungerii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, fiind cuprinse de foc atât rulota, cât și o anexă din apropiere.
Din păcate, în interiorul rulotei, salvatorii au descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului, acesta prezentând arsuri grave. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea victimei, decesul fiind constatat la fața locului.
Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost jarul căzut dintr-un mijloc de încălzire, care a aprins materialele combustibile aflate în apropiere.
Autoritățile atrag atenția asupra riscurilor majore generate de utilizarea improvizată sau nesupravegheată a surselor de încălzire, mai ales pe timpul nopții. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.