MENIU

Mircea Diaconu, reacție explozivă după dezvăluirile Adrianei Săftoiu despre Traian Băsescu. Ce a spus despre relația cu Securitatea

Mircea Diaconu

Actorul și fostul politician Mircea Diaconu a avut o reacție dură după ce fostul consilier prezidențial Adriana Săftoiu a mărturisit că l-a întrebat pe Traian Băsescu dacă a colaborat cu Securitatea și răspunsul a fost negativ. Diaconu e explicat, în exclusivitate la Realitatea Plus, că în opinia sa această negare n-are acoperire nici legală, nici morală.

Invitat în emisiunea "Controversat", fostul europarlamentar Mircea Diaconu a afirmat că dezvăluirile Adrianei Săftoiu, făcute după atâta timp, nu au nici relevanță și nici nu pot justifica ce s-a întâmplat ulterior (episodul relatat de Săftoiu putea avea loc în perioada 2004-2007, când a ocupat postul de consilier și șef al biroului de presă al președinției - N.R.)

"Declarațiile lui pe proprie răspundere la oricare dintre mandate sunt sub semn penal, pentru că declarația pe proprie răspundere nu are nicio legătură cu acordul pe care și-l dau alte instituții, ci cu tine însuți. Deci nu pe răspunderea unor oameni din instituții sau a Adrianei Săftoiu. 

Oricum întrebarea ei (într-un interviu acordat de curând - N.R.) a fost aiurea: Aveți dosar? Iar el i-a răspuns "NU!", evident că în mintea lui a fost "NU (mai am)!". Era foarte sigur la vremea acea, le spunea tuturor "căutați-l, găsiți-l", el știa că nu mai este, că e ascuns.

CEI CARE AU TRĂIT VREMURLE SECURITĂȚII ȘTIU CUM DECURGEAU LUCRURILE

Mircea Diaconu a mai afirmată că, în opinia sa, argumentația lui Traian Băsescu a fost oarecum ușor trecută cu vederea pentru că, după atâția ani, a început să se piardă parțial percepția asupra modului în care acționa Securitatea.

"Abordarea mea este mult mai simplă. Noi, ăștia mai bătrâni, care am trecut prin tunelul ăla urât al anilor '80, știam foarte clar că nu putea să fii nici portar la Anvers (între 1987 și 1989 Traian Băsescu a fost șeful reprezentanței Navrom la ANvers - N.R.) dacă nu lucra cu Securitatea. Este absurd. Despre asta este vorba", a explicat Mircea Diaconu, în exclusivitate la Realitatea Plus, în emisiunea "Controversat" .

"Subiectul este acum răspunderea lui personală, semnătura sa pe ambele mandate care,