MENIU

Minivacanța de Rusalii 2025. Aproape 5.000 de pompieri și peste 300 de echipaje SMURD, la datorie în această perioadă

Minivacanța de Rusalii 2025

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunat că aproximativ 5.000 de pompieri și peste 300 de echipaje SMURD sunt pregătiți pentru intervenție în acest sfârșit de săptămână, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor.

”Peste 4.750 de pompieri, sprijiniți de aproximativ 4.000 de mijloace tehnice, vor fi la datorie în toată țara, pregătiți să intervină rapid în caz de urgență. Pentru a răspunde solicitărilor medicale de urgență în cel mai scurt timp posibil, zilnic vor fi disponibile peste 300 de echipaje de prim ajutor SMURD, 32 de ambulanțe de terapie intensivă mobilă (inclusiv 11 pentru nou-născuți) și 68 de autospeciale pentru transport victime multiple”, transmite Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit reprezentanților instituției, au fost pregătite și puncte de lucru în zonele cu trafic intens sau interes turistic crescut.

Pe litoral, ISU Constanța a operaționalizat trei puncte temporare de stingere, la Valu lui Traian, Agigea și Vama Veche, dotate cu autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor.

Pe Autostrada A2, intervențiile vor fi acoperite de echipaje amplasate strategic la kilometrii 19, 35, 64, 105 și 142.

De asemenea, pentru turiștii care tranzitează Transfăgărășanul, o ambulanță SMURD a fost dislocată în zona Arefu, pentru intervenții rapide între Barajul Vidraru și Bâlea Lac.

”Un interes deosebit este acordat și zonelor cu tradiție religioasă, unde sunt așteptați mii de pelerini. La Șumuleu-Ciuc, în județul Harghita, echipajele ISU vor fi prezente în punctele cheie ale procesiunii: pe platoul capelei de pe dealul Șumuleul Mic, în curtea Catedralei Franciscane și în Șaua Șumuleului. Alături de pompierii militari se vor afla voluntari și personal medical de la Spitalul Județean din Miercurea Ciuc, toți pregătiți să intervină prompt, indiferent de natura urgenței”, arată sursa citată.

Specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire desfășoară zilele acestea controale riguroase la lăcașurile de cult, unitățile turistice și punctele de alimentație publică din zonă. Se verifică respectarea normelor privind securitatea la incendiu, dotarea cu stingătoare și utilizarea în siguranță a recipientelor cu GPL.

”Pentru cei care aleg să-și petreacă weekendul în natură, pompierii reamintesc câteva reguli simple, dar esențiale: nu faceți foc în locuri neamenajate, evitați utilizarea grătarelor în condiții nesigure, nu lăsați copiii nesupravegheați și înotați doar în locuri special amenajate, unde siguranța este asigurată”, precizează IGSU.

Mai multe articole despre:
pompieri SMURD minivacanta