MENIU

Cseke Attila NU întrevede finalul pandemiei: Infectările ar putea să ajungă la peste 20.000 de cazuri zilnic

Cseke Attila - ministrul interimar al Sănătății

Ministrul interimar al Sănătăţii - Cseke Attila susţine că în prezent nu se întrevede finalul pandemiei de COVID-19, existând posibilitatea ca numărul infectărilor să ajungă la peste 20.000 de cazuri zilnic.

„Acest final al pandemiei astăzi încă nu se întrevede, nici măcar prognozat. Auzim tot felul de prognoze şi păreri. Sigur, ele sunt importante. Unele se adeveresc, altele nu se adeveresc, cum s-a făcut şi pe celelalte valuri. (...) Încă nu suntem în vârful pandemiei.

Trebuie câteva zile bune în care să avem cam aceeaşi valoare, ca să putem spune că avem un fel de plafonare pe un anumit platou. Or, chiar dacă cifrele mai urcă, mai scad, cu o mie, cu două mii (de cazuri - n.r.), încă nu e atât de semnificativ încât să spunem că suntem pe un platou. (...) Există această posibilitate să ajungem la peste 20.000 de cazuri (zilnic - n.r.). Este o posibilitate care, din păcate, nu trebuie exclusă", a declarat ministrul Sănătăţii, joi, la un post TV.

„Şi Franţa e \"neconstituţională\", şi Germania e \"nedemocratică\" şi Italia la fel şi aşa mai departe. Adică, nu ştiu dacă e frumos ca un ministru să spună aşa ceva: toţi ăştia sunt proşti şi noi suntem deştepţi, noi ştim mai bine că nu avem nevoie de acest certificat şi o parte a societăţii are o părere împotriva vaccinului.

Vorbim despre cei care nu înţeleg că tot Occidentul, toată lumea civilizată s-a vaccinat şi, uitaţi, ridicare de restricţii şi aşa mai departe şi nu s-a întâmplat absolut nimic din toate teoriile astea conspiraţioniste, despre ce-ţi face vaccinul, dar o parte a societăţii crede în continuare că ce-ţi face vaccinul", a spus ministrul.