MENIU

Ministrul Sănătății: ”Marile reţele comerciale vor lua măsurile ce se impun pentru a se evita aglomerările din magazine”

Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), discuţiile vizând informarea cu privire la măsurile de sănătate publică instituite de Guvern şi Ministerul Sănătăţii (MS) în această perioadă.

"În perioada următoare, marile reţele comerciale vor lua măsurile ce se impun pentru a se evita aglomerările din cadrul magazinelor, reamintind consumatorilor că există posibilitatea achiziţiei online de produse alimentare şi nealimentare fie direct de la comercianţii care au acest serviciu, fie prin aplicaţii specializate", informează un comunicat al MS.

De asemenea, oficialii AMRCR şi-au exprimat deschiderea de a reprezenta un canal de diseminare a materialelor informative ce urmează să fie transmise de către şi şi-au arătat susţinerea în vederea aplicării măsurilor de sănătate publică în acord cu noile prevederi legale.

Între măsurile discutate s-a evidenţiat aceea de a recomanda angajaţilor să evite în această perioadă călătoriile în zone în care evoluează COVID-19. În cazul oricăror suspiciuni de îmbolnăvire se impune apelarea serviciului 112 pentru direcţionarea către centrele medicale de diagnosticare, menţionează comunicatul.

Potrivit sursei, MS a agreat propunerea ca AMRCR să fie informată periodic referitor la informaţiile noi despre răspândirea COVID-19.

Mai multe articole despre:
coronavirus magazine