MENIU

Ministrul Sănătăţii, inspecţie în fieful lui Boc: "Dezolant. Lipsă de organizare și mizerie"

Ministrul Sănătăţii, inspecţie în fieful lui Boc: "Dezolant. Lipsă de organizare și mizerie"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a continuat, sâmbătă seara, "seria de vizite inopinate" la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, în Unitatea de Primiri Urgenţe şi Secţia de Ortopedie.

"Seara trecută am continuat seria de vizite inopinate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, în Unitatea de Primiri Urgențe și Secția de ortopedie. Pentru că, la Cluj, clădirea spitalului este în sistem pavilionar, la UPU erau mulți pacienți care așteptau să fie transportați cu ambulanța în secțiile în care urmau să fie investigați. Dat fiind că vorbim despre gestionarea urgențelor medicale care se prezintă în această unitate, este necesar ca spitalul să aibă o ambulanță proprie care să asigure transportul pacienților care necesită investigații în cel mai scurt timp, nu doar atunci când serviciul de ambulanță Cluj poate asigura transportul acestora într-o secție în alta. Din păcate, am vazut că în secția de ortopedie nu se poate opera în weekend, iar cazurile care necesita intervenții chirurgicale sunt transferate în alte spitale. De asemenea, imaginea pe care pacienții o vad când intră în acest spital este dezolantă, lipsa de organizare și mizeria din curtea spitalului nu e o carte de vizita demna să dea încredere celor care vin aici pentru a-și rezolva o problemă medicală", a scris Sorina Pintea, pe Facebook.

Totodată, Sorina Pintea a precizat că Ministerul Sănătății finanțează anul acesta achiziția de aparatură medicală solicitată de SCJU Cluj, "însă acest lucru nu este suficient pentru ca pacienții să beneficieze de un act medical de calitate acordat în condiții de siguranță. Este nevoie de fonduri care să asigure condițiile desfășurării actului medical, iar acestea trebuie finanțate de către Consiliul Județean, care este proprietarul clădirii in care functionează spitalul".

Cu toate că proiectul Spitalului Regional Cluj stă la sertar de ani buni și construcția acestuia a tot fost amânată de Guvern, ministrul Sorina Pintea spune că "studiul de fezabilitate și studiul pentru impactul de mediu pentru Spitalului Regional Cluj sunt pe ultima sută de metri, urmând ca după finalizarea lor să fie depusă cererea de finanțare la Comisia Europeană".

Mai multe articole despre:
Sorina Pintea