MENIU

Ministrul Muncii, la ieşirea de la negocierile cu sindicatele: "Marţi discutăm despre Sănătate"

Ministrul Muncii a făcut declaraţii jurnaliştilor prezenţi, la ieşirea de la negocierile cu sindicatele pe tema salarizării bugetare.

Ministrul Dragoş Pâslaru a explicat că se va crea o platformă comună pentru a se putea lucra la legea salarizării bugetare şi că niciun domeniu nu va fi favorizat.

"După amiază voi încerca să creez această platformă unde să lucrăm cu toţii la legea salarizării bugetare.  S-a discutat că vom avea aceste discuţii generale pe familii ocupaţionale. Marţi, familia ocupaţională legată de sănătate. Nu vom favoriza un anumit domeniu.

Avem data ţintă pe 15 mai şi împreună cu partenerii sociali ne vom exprima opiniile. Opiniile de pe parcurs nu sunt constructive, reflectă discuţii şi înţelegeri parţiale.

Există probleme de încadrare ilegală în sistem şi le vom analiza şi încerca să vedem ce impact vor avea. Vom rezolva şi tratarea inechităţilor", a concluzionat Pâslaru.

În urmă cu câteva zile, la numirea în funcţie a lui Pâslaru, acesta declara că nu exclude în continuare o ordonanţă de urgenţă pentru majorarea salariilor foarte mici, măsură care să poată fi aplicată din vară.

Amintim că ministrul Muncii a făcut, la Realitatea TV, precizări legate de salariile românilor, explicând că acestea nu vor fi tăiate şi că, pentru moment, se va concentra asupra celor mai mici salarii, care trebuiesc crescute.

Dragoş Pâslaru: "Acum ne concentrăm pe cei cu venituri foarte mici, primul exerciţiu e concentrat pe prima parte a piramidei, pe bază. În prima variantă, se mişca, e adevărat, toată piramida, dar cu foarte puţin...Ceilalţi vor fi avuţi în vedere în proiectul de lege, care va intra în vigoare din 2018.

Cei cu salarii în zona medie vor vedea că vor stagna, un an şi jumătate, în timp ce cei cu salarii mici vor veni din urmă. E vorba de solidaritate. Plecăm cu cei care sunt cei mai în nevoie. În educaţie ne uităm la învăţători, în sistemul sanitar ne uităm la brancardieri şi infirmiere.

Întâi se modifică principiile. Apoi se modifică procesul. Lucrăm cot la cot, am avut întâlniri informale cu toate confederaţiile sindicale, i-am rugat să îmi ofere ajutor şi au acceptat.''

Mai multe articole despre:
muncă ministrul Muncii Dragoș Pâslaru