MENIU

Ministrul Cuc cere demiterea directorului Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

<p>Imagini de pe aeroportul Otopeni, postate de ministrul Transporturilor</p>
<p>Imagini de pe aeroportul Otopeni, postate de ministrul Transporturilor</p>
<p>Imagini de pe aeroportul Otopeni, postate de ministrul Transporturilor</p>
<p>Imagini de pe aeroportul Otopeni, postate de ministrul Transporturilor</p>

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost la un control la Aeroportul Otopeni, unde a găsit ”o mizerie de nedescris”. Cuc a cerut demiterea directorului general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a solicitat Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) demiterea directorului general, Gabriel Stoe, au declarat joi, pentru Agerpres, reprezentanţii ministerului.

Solicitarea vine după ce, joi dimineaţa, ministrul a mers într-o vizită inopinată la Aeroportul Otopeni şi s-a declarat foarte nemulţumit de ce a găsit acolo.

”Mi-am dedicat mandatul vizitelor pe santier. Am primit multe sesizari de la românii care se întorc în țară despre niște aspecte care țin de organizarea oricărui bun manager. Oamenii au cerut să meargă scările rulante, curățenie în toalete care lasă de dorit. Să avem o parcare normală.

Am fost într-un control neanunțat împreună cu președintele consiliului de administrație, să vada și el care este stadiul managementului, cum sunt implementate măsurile care trebuie luate de urgență.

”Eu acest control l-am făcut în urma unor discuții cu actualul director în urmă cu 3 sapt, cand i-am atras atenția. Dacă nu a luat nicio masură, iau eu măsuri nu e nicio problemă”, a spus Cuc la Realitatea TV.

Ministrul și-a anunțat nemulțumirile într-o postare pe Facebook, imediat după vizita de la aeroport.

”La unitățile din subordinea Ministerului Transporturilor doar bunii manageri pot să fie directori!

Am efectuat in aceasta dimineață o vizită inopinată în principala poarta de intrare a României și anume Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni. 

Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulțumiți de ceea ce văd în acest aeroport.
La fata locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie.
Problema scărilor rulante este așa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilități nu funcționau, lifturile, la fel.

Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri.

La plecări nu exista niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiți sa stea pe marginea scărilor și pe pervazul geamurilor.
Mizeria și delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie.
Lipsa investițiilor este vizibilă, deși ar putea sa existe investiții pentru că aceasta companie are buget generos.
Mă declar total nemulțumit de acest management al companiei si cu siguranță românii merita un altfel de management.
Vizitele mele la unitățile MT vor continua! Cine nu înțelege că românii trebuie respectați, mai bine se duce acasă!”, a scris Cuc. 

Mai multe articole despre:
null