MENIU

Ministrul Agriculturii se opune reducerii de pesticide pentru fermierii români. Ce le cere Florin Barbu oficialilor de la Bruxelles

Ministrul Agriculturii se opune reducerii de pesticide pentru fermierii români

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a făcut o declarație importantă la Bruxelles în cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish), afirmând că se opune reducerii folosirii pesticidelor de către fermierii din România. Ministrul a subliniat că țara noastră nu folosește cantități mari de pesticide în comparație cu media europeană, deci nu are rost să se ia măsuri drastice în această privință.

Într-un comunicat oficial emis de minister, s-a precizat că România este conștientă de necesitatea reducerii folosirii pesticidelor și a riscurilor asociate acestora, însă trebuie avute în vedere alternativele viabile pentru a evita afectarea producției europene și a securității alimentare a Uniunii Europene.

Potrivit ministrului Agriculturii, studiul de impact aferent propunerii asupra disponibilității alimentelor și furajelor în UE „este nesatisfăcător deoarece nu oferă date cuantificabile privind influența asupra producției agricole, care determină reducerea exporturilor și dependența de importuri, ca urmare a reducerii utilizării de produse de protecție a plantelor”. În ceea ce priveşte subiectul legat de utilizarea pesticidelor, Florin Barbu a afirmat că România este unul dintre statele membre care utilizează una dintre cele mai mici cantităţi de substanţă activă la hectar în comparaţie cu media europeană (0,57 kg substanţă activă/ha, faţă de 2,6 kg/ha).

"Reducerea acestei cantităţi în termeni de procente, aplicată unitar fără a ţine cont de particularităţile fiecărui stat membru în parte, ridică serioase semne de întrebare, atât cu privire la viabilitatea fermelor şi competitivitatea fermierilor, cât şi asupra asigurării securităţii alimentare a întregii Uniuni Europene. Sunt motive suficiente şi uşor de înţeles pentru care nu putem fi de acord cu ţintele obligatorii stabilite la nivel naţional", a spus ministrul Agriculturii.

Noul ministru al Agriculturii nu știe cât este salariul minim în domeniul pe care îl va conduce

„România este unul dintre statele membre care utilizează una dintre cele mai mici cantități de substanță activă la hectar în comparație cu media europeană. (0,57 kg substanță activă/ha, față de 2.6 kg/ha). Reducerea acestei cantități în termeni de procente, aplicată unitar fără a ține cont de particularitățile fiecărui stat membru în parte, ridică serioase semne de întrebare atât cu privire la viabilitatea fermelor și competitivitatea fermierilor, cât și asupra asigurării securității alimentare a întregii Uniuni Europene. Sunt motive suficiente și ușor de înțeles pentru care nu putem fi de acord cu țintele obligatorii stabilite la nivel național”, a precizat oficialul român.

Florin Barbu a precizat că este imposibilă la acest moment stabilirea parametrilor pentru reducerea rațională a utilizării pesticidelor.

„Pe baza unor măsuri adaptate la sectorul nostru de producție agricolă, suntem în favoarea unor acțiuni la nivel național care să conveargă spre obiectivele generale ale UE. Însă aplicarea unei metodologii comune ar fi dificil de stabilit și imposibil de calibrat pe nevoile și condițiile agronomice și de mediu specifice ale fiecărui stat membru. O abordare integrată a impactului propunerii în contextul crizelor generate de război și de creșterea prețurilor la inputuri, a inflației prețurilor la alimente, ar fi fost utilă la relevarea problemelor reale, inclusiv socio-economice cu care ne confruntăm și ar fi fundamentat corespunzător deciziile politice privind SUR. Evaluarea complementară a Comisiei nu oferă din păcate suficiente răspunsuri care să ne ajute în luarea unor decizii responsabile și să valideze propunerea de regulament. Implicațiile acțiunilor propuse asupra producțiilor agricole rămân încă neclare, ceea ce face imposibilă la acest moment stabilirea parametrilor pentru reducerea rațională a utilizării pesticidelor. In plus, evaluarea complementară nu ne ajută să înțelegem în ce măsură SUR ar putea corecta problema care a stat la baza propunerii, dacă ar avea în mod real impactul scontat sau mai sunt mulți alți factori care trebuie considerați”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Prețurile alimentelor NU vor mai crește de astăzi. Anunțul ministrului Agriculturii