MENIU

Miniștrii G7 fac FRONT COMUN împotriva agresiunilor Rusiei asupra Ucrainei. Oficial: "Vor exista consecinţe uriaşe"

Reuniune G7, Liverpool / Profimedia

Grupul ţărilor celor mai industrializate ale lumii, G7, este pe deplin unit în ceea ce priveşte îngrijorările sale cu privire la consolidarea militară a Rusiei la frontiera cu Ucraina şi asupra consecinţelor în cazul în care Moscova invadează Ucraina.

Afirmația a fost făcută, astăzi, de o înaltă oficialitate din Departamentul de Stat al SUA, transmite Reuters, a cărei identitate nu este menţionată de agenţia de presă britanică, relatează Agerpres.

Oficialitatea americană a descris discuţiile miniştrilor de externe din G7 - reuniţi la Liverpool, în nordul Angliei - drept "intense" şi a declarat că există în continuare o cale a diplomaţiei pentru a reduce tensiunile cu Rusia.

"Dacă aleg să nu urmeze această cale, vor exista consecinţe uriaşe şi costuri severe drept răspuns, iar G7 este pe deplin unită în această privinţă", a afirmat aceeași sursă.

Mai multe articole despre:
g7 ucraina rusia