MENIU

Mii de oameni au ieșit în stradă la Manchester după atacului terorist! Motivul este emoționant

Adunare masivă de oameni la Manchester pentru a comemora victimele atacului terorist de luni seara, în urma căruia 22 de oameni și-au pierdut viața, iar alți 59 au fost răniți.

Din imagile transmise în direct pe paginile de facebook ale publicațiilor britanice BBC, Daily Mail și Telegraph reiese că mii de oameni își arată solidaritatea față de vicitimele atentatului de pe arena sportivă din Machester.

Oamenii au ridicat pancarte cu mesaje de susținere pentru victime și păstrează tăcerea. Evenimentul are loc în Piața Albert din centrul orașului Manchester.

Salman Abedi, un tânăr cetățean britanic de doar 23 de ani, originar din Libia, a fost identificat de autoritățile britanice ca fiind atentatorul care a produs masacrul de la Manchester Arena de luni seara, soldat cu 22 de morți și peste 59 de răniți.

Salman Abedi are 23 de ani și s-a detonat la ieșirea din sala de concerte Manchester Arena, imediat după concertul susținut de Ariana Grande. Tânărul, care făcea parte dintr-o familie de refugiați fugiți din Libia, se născuse chiar în Manchester.

Premierul Theresa May declarase cu câteva ore mai devreme că poliția britanică l-a identificat pe terorist. Autoritățile din UK au așteptat rezultatele testului ADN înainte să anunțe identitatea atentatorului, transmite CBS News.

Salman Abedi s-a născut la Manchester în 1994 și era fiul cel mai mic al unei familii cu 4 copii care s-a refugiat în Marea Britanie pentru a scăpa de oroarea regimului Gaddafi din Libia, potrivit The Telegraph. Autoritățile britanice au precizat că suspectul se afla în evidențele lor.

Mai multe articole despre:
Manchester oameni adunare direct transmisiune