MENIU

Metoda extrem de simplă prin care îţi dai seama dacă bei SUFICIENTĂ APĂ

Ai observat că atunci când îţi este sete poţi bea o cantitate mare de apă fără nicio problemă? Cel mai bun lucru pe care îl poţi face, dacă nu eşti sigură că bei suficientă apă, e să îţi asculţi organismul, spune un nou studiu.

Un studiu recent realizat de Michael Farrell şi colegii săi de la Universitatea Monash din Melbourne a descoperit că poţi afla dacă eşti hidratat suficient ascultându-ţi, pur şi simplu, organismul. Cercetătorii au descoperit că înghiţitul joacă un rol important, dar subtil, în controlul hidratării organismului. Şi, în plus, rapiditatea cu care bei joacă un rol important.

Dacă suntem deshidrataţi, înghiţitul apei se face fără efort, dar dacă suntem supra-hidrataţi, lichidul nu este înghiţit la fel de uşor.

Cercetătorii au rugat voluntarii participanţi la studiu să ia o înghiţitură de apă şi să observe cât de repede au înghiţit. Au descoperit, astfel, că cei care băuseră multă apă înainte spun că au făcut un efort mai mare decât cei care aveau un nivel de hidratare normal.