MENIU

Mesajul ministrului Apărării de Ziua Veteranilor: „29 aprilie este o zi a recunoştinţei, a jertfei”

Mesajul lui Dîncu de Ziua Veteranilor. Foto/FB Dincu

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune despre 29 aprilie că este una a recunoştinţei, a jertfei şi ne oferă tuturor prilejul de a celebra veteranii de război. 

”Este amintirea despre bravii ostaşi care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României în campaniile purtate de Armata României în al doilea Război Mondial", a subliniat vineri ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, în mesajul prilejuit de Ziua Veteranilor de Război.

"Români cu dragoste de patrie şi spirit de sacrificiu, ostaşii noştri au răspuns chemării datoriei şi au pus ţara înaintea propriei vieţi. Valorile după care s-au ghidat atunci, în cumplitele încleştări la care au participat, dăinuie şi astăzi, preluate în special de militari, care au avut în permanenţă repere istorice ale înaintaşilor care au luat parte la bătăliile conflagraţiilor mondiale (...). Ziua de 29 aprilie este pentru noi o zi a recunoştinţei, cred că ar trebui să fie una din cele mai importante sărbători ale naţiunii noastre, pentru că este o zi a jertfei şi nicio ţară liberă nu se poate construi fără jertfa înaintaşilor, fără ca generaţii întregi să fi dat jertfa lor de sânge sau zestrea minţii lor sau orice alt tip de sacrificiu. Sper că în viitor, mai ales văzând vremurile grele pe care le trăiesc astăzi popoare întregi, va trebui să ne gândim ca această zi a recunoştinţei să devină una din sărbătorile noastre naţionale", a arătat Dîncu, prezent la ceremonia militară organizată la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în faţa Universităţii Naţionale de Apărare.

Ministrul Apărării a relevat îndârjirea de care au dat dovadă "ostaşii de ieri", care au scris, prin sacrificiile lor, "parte din istoria Armatei şi a ţării", mai ales în contextul actual de securitate.

"Având în vedere contextul actual de securitate, preţuim cu atât mai mult îndârjirea cu care ostaşii de ieri au scris, prin sacrificiile lor, parte din istoria Armatei şi a ţării. Niciunul dintre cei care au pierit departe de casă şi de neamul pentru care au luptat, răpuşi de răni sau decedaţi în prizonierat, nu va fi uitat. Rememorăm faptele lor de vitejie, iar renumele ostaşilor căzuţi îşi va păstra trăinicia şi veridicitatea în istoria naţională", a arătat ministrul.

Dîncu şi-a exprimat recunoştinţa faţă de veteranii de război pentru serviciul lor în slujba patriei, adăugând că experienţele acestora reprezintă lecţii foarte valoroase pentru militarii de astăzi, iar bagajul de valori care înglobează demnitatea, curajul şi altruismul constituie moştenire pentru generaţiile actuale şi viitoare.

"Credinţa în Dumnezeu v-a apărat în cele mai cumplite momente de pe front şi v-a întărit în speranţa că veţi reveni alături de cei dragi. Aceeaşi credinţă ne dă şi nouă putere astăzi şi ne uneşte în faţa oricărei provocări. Vă suntem cu toţii recunoscători pentru serviciul dumneavoastră. La rândul nostru, punem eroii înaintea noastră şi ţara înaintea tuturor ! Învăţămintele şi experienţele dumneavoastră reprezintă lecţii foarte valoroase pentru militarii de astăzi, mulţi dintre ei veterani ai teatrelor de operaţii. Bagajul de valori care înglobează demnitatea, curajul şi altruismul constituie o adevărată moştenire pentru generaţiile contemporane şi viitoare. Ministerul Apărării Naţionale sprijină activ toate acţiunile dedicate veteranilor de război, concomitent cu promovarea simbolurilor naţionale, menite să dezvolte spiritul civic la nivelul întregii societăţi. Manifestările organizate cu prilejul Zilei Veteranilor de Război reprezintă un prilej de a celebra curajul dumneavoastră, precum şi de a cinsti, cu evlavie şi pioşenie, eroii neamului românesc", a încheiat Dîncu.

Cu acest prilej, au fost depuse coroane de flori din partea instituţiilor statului, un sobor de preoţi au oficiat serviciul religios, iar garda militară a prezentat onorul participanţilor la manifestare.

În acest context, a avut loc un eveniment de prezentare statică şi dinamică a unei autospeciale produse de Automobile Dacia SA, într-o configuraţie adaptată persoanelor cu deficienţe de mobilitate, autovehicul testat de plutonierul adjutant Vasile Zbâncă, militar rănit în teatrul de operaţii din Afganistan.

De asemenea, ceremonii similare se vor desfăşura, în ţară şi în străinătate, la opere comemorative, cimitire şi monumente care omagiază sacrificiul veteranilor de război.

Tot vineri, reprezentanţi ai conducerii MApN vor avea o întâlnire informală, la Palatul Cercului Militar Naţional, cu veterani de război, elevi, studenţi şi cu militari-veterani ai teatrelor de operaţii.

În cadrul campaniei "Recunoştinţă veteranilor de război", din seria manifestărilor dedicate "Zilei Veteranilor de Război", au fost distribuite, între 26 şi 28 aprilie, pachete-cadou celor 1.748 veterani de război şi celor 43 de văduve de război de pe teritoriul României, precum şi celor patru veterani din Republica Moldova. Echipele de distribuire a cadourilor în ţară au fost constituite din personal al unităţilor militare, sprijiniţi de voluntari, membri ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale de profil, menţionează Ministerul Apărării.