Mesajul emoționant al Cristelei Georgescu pentru românii din diaspora: ”Îi așteptăm acasă. Suntem cu România în suflet”
Cristela Georgescu le-a transmis, duminică, la scurt timp după ce a ieșit din secția de votare, un mesaj emoționant românilor de pretutindeni. Soția lui Călin Georgescu nu și-a putut stăpâni lacrimile și le-a spus românilor din diaspora că îi înțelege foarte bine și că ”îi așteptăm acasă”.
”Să aibă credință precum femeile Mironosițe pe care le sărbătorim astăzi, credința aceea, nădejdea. Le transmitem că îi iubim, că simțim într-un gând și într-o rugă cu ei și că familia mare este întodeauna în familia noastră mică”, a declarat Cristela Georgescu, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.
Soția lui Călin Georgescu a subliniat că ”dreptatea este întoteauna a lui Dumnezeu și întodeauna lucrurile au fost frumoase, bune și drepte, așa cum au fost făcute de El și nădejdea noastră, credința noastră și buna noastră purtare, și gândire, și simțire îi va face pe Dumnezeu să facă dreptatea aceea a Lui, nu a oamenilor”.
De asemena, Cristela Georgescu a subliniat că ea și Călin Georgescu îi înțeleg cei mai bine pe românii din diaspora, deoarece și ei au locuit timp de nouă ani peste hotare și le -a transmis că ”îi așteptăm acasă”.
”Noi îi înțelegem foarte bine, am fost nouă ani departe fizic de casă, dar cu România în suflet. Îi așteptăm acasă! Vrem să vedem steluțele în ochii copiilor din România, a copiilor români care sunt acum peste hotare”, a conchis aceasta.