MENIU

Mesajele politicienilor cu ocazia Zilei Naționale

Politicienii, printre care și miniștri sau reprezentanți ai marilor partide, au făcut urări pe Facebook cu prilejul împlinirii a 99 de ani de la Marea Unire. Printre aceștia se numără și Carmen Dan, Raluca Turcanu, Victor Ponta și Liviu Dragnea.

„Stimaţi români, 1 Decembrie înseamnă, înainte de toate, solidaritate. 1 Decembrie este ziua în care noi sărbătorim ceea ce ne uneşte ca popor, dovedind că avem puterea să lăsăm deoparte ceea ce ne dezbină. Este ziua în care noi suntem chemaţi să arătăm că avem înţelepciunea de a alege bucuria unei zile de sărbătoare şi nu patima sau resentimentele. Este ziua în care noi putem arăta că preţuim istoria, că împărtăşim aceleaşi valori naţionale şi că avem aceeaşi dorinţă: binele acestei ţări. Este ziua în care eu îmi doresc să privim spre viitor, să depăşim ura şi dezbinarea, să ne simţim mândri de istoria noastră şi de numele de români. Astăzi, mai mult ca oricând, vă îndemn pe toţi să păstrăm România în dreptul inimii, să ne amintim împreună să fim mai buni, să fim uniţi, să respectăm şi să păstrăm valorile şi tradiţiile pentru care strămoşii au luptat şi ni le-au lăsat moştenire. Haideţi să arătăm că 1 Decembrie este o astfel de zi. La mulţi ani, români!La mulţi ani, România!”, a spus Carmen Dan pe Facebook.

”La mulți ani Românilor cu ocazia Zilei Naționale!”, a scris Victor Ponta pe Facebook. În aceeași postare, fostul premier a inclus și o fotografie de la parada din 1 decembrie 2012, despre care a spus că ”a fost evenimentul la care am simțit cel mai mult unitate și încredere în viitor; nimeni nu a venit să huiduie sau să atace pe altcineva - doar speranța că mergem în direcția bună. De atunci încoace, însă din ce în ce mai rău, iar în 2017...”.



Astăzi este o zi de sărbătoare pentru toți românii, fie că sunt în țară sau dincolo de granițele ei. Este o zi în care trebuie să fim mai recunoscători, mai mândri, o zi în care iubim mai mult România.
Tocmai pentru că România este țara noastră, a tuturor, avem responsabilitatea să luptăm constant pentru a o face mai bună, mai primitoare pentru noi și pentru copiii noștri.

Sărbătorim ziua de 1 Decembrie amintindu-ne valorile şi idealurile pentru care au militat înaintaşii noştri în anul 1918. Dorinţa de libertate, de autodeterminare şi de a aduna pe toţi românii sub un singur steag. Astăzi, trăim o perioadă în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt ameninţate, trăim într-o perioadă în care se pare că românii nu-şi pot singuri decide viitorul. Sunt convins, însă, că vom depăşi toate aceste dificultăţi, aşa cum am făcut-o şi în ultimii 25 de ani, după ce am lăsat în urmă haina grea a comunismului şi ne-am pregătit cu toţii să construim o societate mai prosperă, o societate mai bună, mai democratică, mai liberă. Am reuşit, prin eforturile depuse de toţi românii, să ducem România către valorile euro-atlantice, către aderarea la NATO şi EU. La fel cred şi pentru viitor, cu efortul pe care-l vom face cu toţii vom reuşi să clădim o societate mai bună, mai liberă şi mai prosperă pentru toţi românii. La mulţi ani, români! La mulţi ani România!", a afirmat preşedintele Senatului, în mesajul video postat pe facebook cu prilejul Zilei Naţionale.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost rodul efortului unor oameni extraordinari care au urmărit cu consecvență obiectivul unității noastre naționale. Interesul României astăzi, este interesul celor mulți. Drumul României astăzi este un drum al prosperității, un drum european. România poate face pași repezi înainte, însă trebuie să fim solidari, să nu rămânem pasivi.

”Astăzi, de 1 decembrie vă doresc tot ce e mai bun, vă doresc liniște, în aceste momente atât de agitate, vă doresc speranță, când aveți impresia că nu mai există, vă doresc să fiți mândri că suntem români, oriunde v-ați afla!
La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!”, a postat Raluca Turcan pe rețeaua socială Facebook.


”Visul unității noastre naționale a fost realizat, în urmă cu aproape 100 de ani, prin jertfa pe front a soldaților, prin elanul național al populației și prin acțiunea unor oameni politici extraordinari. Acești oameni înțelepți, demni și curajoși au făcut, împreună cu Armata și cu voluntarii, România de peste 100 de ani, România de astăzi. Ei au construit unitatea și suveranitatea națională. Este datoria noastră să le urmăm exemplul și să ne gândim la următoarea sută de ani. România trebuie să aibă un ideal, idealul unei țări suverane și prospere, respectate în lume. Să învățăm lecția înaintașilor noștri și să rămânem cu fața la istorie. Numai așa îl vom putea realiza.
La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor!”, a postat Liviu Dragnea pe Facebook.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a postat pe Facebook un video în care apare alături de familia sa și face urări pentru români.


"Reper fundamental pentru poporul român, motiv de mândrie şi de reflecţie privind trecutul, prezentul şi viitorul României, Ziua Naţională dobândeşte, în acest an, noi semnificaţii, pe care Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate le vor promova cu ocazia numeroaselor manifestări pe care le-au pregătit pentru a celebra ziua de 1 Decembrie. În acest an, mesajul principal pe care diplomaţia română îl va transmite partenerilor, colaboratorilor, prietenilor din toate statele cu care România are relaţii diplomatice este acela de a anunţa cum pregătim anul 2018 - Anul Centenarului Marii Uniri şi cum pregătim preluarea, în primul semestru al anului 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, două repere prin care vom scrie, la rândul nostru, istoria României", se arată în mesajul ministrului de Externe transmis cu prilejul Zilei Naţionale.

Meleşcanu a transmis, totodată, "tuturor românilor, oriunde s-ar afla", mesajul "de a ne uni eforturile, atât la nivel individual, cât şi ca naţiune, în perioada decisivă a următorilor doi ani".

"De aceea, mesajul meu către toţi românii, oriunde s-ar afla, este acela de a ne uni eforturile, atât la nivel individual, cât şi ca naţiune, în perioada decisivă a următorilor doi ani, caracterizată prin oportunităţi de excepţie pe plan naţional şi internaţional pentru afirmarea unei Românii care onorează atât sacrificiul eroilor români cunoscuţi şi anonimi, eforturile marilor personalităţi care au făcut posibilă Marea Unire, cât şi speranţele tinerelor generaţii de astăzi şi de mâine. Ne dorim cu toţii, la 100 de ani de la momentul istoric de la 1 Decembrie 1918, o Românie puternică, matură, cu interese şi priorităţi naţionale bine definite, dar şi deschisă către lume, cu un profil consolidat într-o lume în schimbare, cu mize strategice asumate pe deplin de instituţiile statului român şi în primul rând de ministerul pe care îl conduc", a arătat ministrul de Externe.

De asemenea, el a reafirmat "angajamentul şi implicarea neobosită în toate proiectele care ne aşteaptă în următoarea perioadă, a tuturor colegilor mei din Ministerul Afacerilor Externe, care a împlinit în acest an 155 de ani de activitate în slujba promovării intereselor ţării".

"Având în vedere că ne apropiem de finalul unui an complex, cu numeroase provocări atât pentru ţara noastră, cât şi pentru comunitatea internaţională, doresc să adresez tuturor un mesaj de preţuire, respect şi încredere. La mulţi ani românilor! La mulţi ani, România!", se arată în mesajul ministrului de Externe, conform unui comunicat de presă, potrivit Agerpres.

”Sărbătorim ziua de 1 Decembrie amintindu-ne valorile şi idealurile pentru care au militat înaintaşii noştri în anul 1918. Dorinţa de libertate, de autodeterminare şi de a aduna pe toţi românii sub un singur steag. Astăzi, trăim o perioadă în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt ameninţate, trăim într-o perioadă în care se pare că românii nu-şi pot singuri decide viitorul. Sunt convins, însă, că vom depăşi toate aceste dificultăţi, aşa cum am făcut-o şi în ultimii 25 de ani, după ce am lăsat în urmă haina grea a comunismului şi ne-am pregătit cu toţii să construim o societate mai prosperă, o societate mai bună, mai democratică, mai liberă. Am reuşit, prin eforturile depuse de toţi românii, să ducem România către valorile euro-atlantice, către aderarea la NATO şi EU. La fel cred şi pentru viitor, cu efortul pe care-l vom face cu toţii vom reuşi să clădim o societate mai bună, mai liberă şi mai prosperă pentru toţi românii. La mulţi ani, români! La mulţi ani România!", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, în mesajul video postat pe facebook cu prilejul Zilei Naţionale.