MĂSURI DE SECURITATE după incendiul de la maternitatea "Cuza Vodă" din Iași. Anunțul prefectului Luciana Antoci
Prefectul județului Iași, Luciana Antoci, a anunțat relocarea bateriilor aflate în camera de la subsolul Maternității „Cuza Vodă”, unde a izbucnit incendiul, pentru a preveni incidente similare în viitor.
Potrivit prefectului de Iaşi, va fi amenajat un alt spaţiu, în afara clădirii maternităţii, unde vor fi instalate bateriile respective.
”Vor fi mutate acele baterii. Am discutat cu managerul maternităţii şi se va proceda la mutarea acestor baterii într-un alt spaţiu ce va amenajat în afara clădirii. Dacă s-ar repeta un astfel de eveniment, nu ar mai fi nevoie de procedura de evacuare. Se va face această schimbare”, a afirmat Luciana Antoci.
Ea a declarat că bateriile care se aflau în camera în care s-a produs incendiul erau performante, dar a precizat că un risc tehnic există întotdeauna.
”Există o marjă de risc, fie că vorbim de instituţii sau de o casă. De data asta s-a supraîncălzit. Nu are legătură cu temperaturile ridicate din această perioadă, acea cameră se află la subsol”, a adăugat aceasta.
Managerul Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi, Robert Dâncă, a declarat că incendiul de miercuri s-a produs în camera bateriilor, care este autorizată şi unde se face periodic mentenanţa. Potrivit acestuia, intervenţia a fost una rapidă, pentru că s-a ştiut de unde provine fumul.
”Dacă o lungeam, era risc mare”, a spus managerul Robert Dâncă. El a afirmat că maternitatea are 300 de senzori în spital şi că astfel s-a putut interveni ţintit, imediat ce s-a declanşat alarma.
Incendiul de la Maternitatea Cuza Vodă Iași: Femeie în travaliu și nou-născuți de la ATI, transferați de urgență. O persoană, intoxicată cu fum
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la subsolul clădirii Maternităţii ”Cuza Vodă” din municipiul Iaşi, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie.
Clădirea a fost evacuată din cauza fumului dens. Astfel, au fost evacuaţi 224 de pacienţi şi 50 de angajaţi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, trei femei gravide, una dintre ele aflată în travaliu, au fost preluate de echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi şi au fost transportate la Spitalul de Clinic de Obstetrică Ginecologie ”Elena Doamna”, pentru a naşte.