MENIU

Mașină DISTRUSĂ de flăcări, într-o parcare din Constanța. De la ce ar fi izbucnit incendiul - VIDEO

Sursa foto: Captură video

O mașină a ars complet, marți, într-o parcare din Constanța. Flăcările au izbucnit de sub capota autoturismului, iar în câteva secunde a fost făcut scrum. 

Martorii, panicați de exploziile care se auzeau, au sunat imediat la 112.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii constănțeni cu o mașină de stingere și un echipaj de prim ajutor.

„Din primele informaţii, incendiul se manifesta la un autoturism, fără victime. Mașina a ars în totalitate. Cauza probabilă a rămas în curs de cercetare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța.

Mașina era parcată pe bulevardul Tomis, iar în jur se aflau mai multe autovehicule. Nu există victime, iar deocamdată nu se știe din ce cauză a izbucnit incendiul. 

Mai multe articole despre:
masina in flacari incendiu constanta parcare