MENIU

Marii rivali Federer și Nadal, meci senzațional la Wimbledon. Cine a ajuns în marea finală

Federer vs Nadal

Meci formidabil în semifinalele turneului de la Wimbledon, vineri seara, în al 40-lea FEDAL, cum este denumită confruntarea tradițională dintre Roger FEDERER și Rafael NADAL.

Roger Federer s-a calificat în finala de la Wimbledon după un nou meci antologic cu rivalul de-o viață în tenis, în același timp bunul său prieten Rafael Nadal

Roger Federer s-a impus în patru seturi: 7-6, 1-6, 6-3, 6-4 după un meci în care a jucat excelent, iar servicul i-a funcționat ireproșabil. Finalul meciului a fost unul uluitor, Rafael Nadal refuzând practic să cedeze și reușind lovituri incredibile.

După 11 ani, cei doi jucători care au scris istorie în tenis s-au duelat din nou pe iarba londoneză, de data aceasta în semifinale. Federer și Nadal s-au înfruntat doar de trei ori pe iarbă, de fiecare dată în finala de la Wimbledon. Roger Federer a câștigat primele două întâlniri (2006 și 2007), iar Rafael Nadal și-a adjudecat primul său trofeu la All England Club în 2008.

Roger Federer îl va întâlni în marea finală pe Novak Djokovic (1 ATP). Sârbul a trecut în patru seturi de spaniolul Roberto Bautista-Agut (22 ATP), scor 6-2, 4-6, 6-3, 6-2, după două ore și 50 de minute. Vezi aici mai multe detalii. 

CIFRELE INCREDIBILE ale marii rivalități Federer - Nadal, prezentate de Hotnews:

Statistica rivalității dintre Federer și Nadal:

  • Roger Federer a câștigat de opt ori la Wimbledon: 2003 (vs Philippoussis), 2004 (vs Roddick), 2005 (vs Roddick), 2006 (vs Nadal), 2007 (vs Nadal), 2009 (vs Roddick), 2012 (vs Murray), 2017 (vs Cilic), în timp ce Rafael Nadal s-a impus în 2008 (vs Federer) și 2010 (vs Berdych).

  • Roger Federer și Rafael Nadal se vor întâlni pentru a 40-a oară, fiind a treia cea mai importantă rivalitate din Era Open în ceea ce privește numărul de partide jucate, după Nadal vs Djokovic (54) și Federer vs Djokovic (47).
  • Nadal a câştigat ultima partidă jucată cu Federer. Aceasta a avut loc în semifinala de la Roland Garros, din acest an, când ibericul s-a impus cu 6-3, 6-4, 6-2.
  • Cei doi rivali ar fi trebuit să se înfrunte și în semifinalele turneului Masters de la Indian Wells din acest an, dar ibericul s-a retras înaintea meciului din cauza unei accidentări la genunchiul drept.
  • Nadal conduce cu 24-15 în meciurile directe cu Federer, cele mai multe victorii fiind obținute pe zgură (14-2).
  • Pe hard, cele mai multe victorii au fost adjudecate de Roger Federer (11-9).
  • Ultima întâlnire pe iarbă între Rafael Nadal și Roger Federer a avut loc în 2008, tot la Wimbledon, fiind câștigată de iberic cu 6-4, 6-4, (5)6-7, (8)6-7, 9-7 (mulți consideră această partidă ca fiind cea mai frumoasă și dramatică din istorie). Cei doi s-au mai confruntat de alte două ori în ultimul act al Grand Slam-ului londonez (Federer s-a impus în 2006 și 2007).
  • Nadal și Federer s-au întâlnit de zece ori în faza semifinalelor, ibericul impunându-se de șapte ori.
  • Cei doi jucători s-au mai înfruntat de 13 ori în cadrul turneelor de Grand Slam. Spaniolul conduce cu 10-3.
  • Roger Federer are în palmares 102 de titluri ATP, dintre care 20 de Grand Slam, în timp ce Nadal a cucerit de-a lungul timpului 82 de trofee, dintre care 18 de Grand Slam (12 la Roland Garros).
  • Rafael Nadal deține recordul titlurilor Masters (34). Federer este pe locul trei la acest capitol, cu 28 de titluri, fiind întrecut doar de Nadal și Novak Djokovic (33).
  • De la debutul în circuitul ATP, Federer a câștigat din premii $124,774,930, iar Nadal a obținut $109,533,646.
  • Nadal și Federer au petrecut împreună 506 săptămâni pe primul loc în clasamentul ATP, aproape zece ani: 310 de săptămâni pentru Federer și 196 pentru Nadal.
Clasamentul titlurilor de Grand Slam:
 
1. Roger Federer 20
2. Rafael Nadal 18
3. Novak Djokovic 15
4. Pete Sampras 14

Titlurile de Grand Slam câștigate de cei doi jucători:
 
Rafael Nadal: Australian Open (2009), Roland Garros (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019), Wimbledon (2008, 2010), US Open (2010, 2013, 2017).

Roger Federer: Australian Open (2004, 2006, 2007, 2010, 2017, 2018), Roland Garros (2009), Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008).

Cele mai multe victorii la turneele de Grand Slam:
 
Australian Open: Roger Federer 97
Roland Garros: Rafael Nadal 93
Wimbledon: Roger Federer 100
US Open: Jimmy Connors 98

Rezultatele întâlnirilor dintre Nadal și Federer la Wimbledon:
 
2006 (finala): 6-0, 7-6(5), 6-7(2), 6-3 pentru Federer
2007 (finala): 7-6(7), 4-6, 7-6(3), 2-6, 6-2 pentru Federer
2008 (finala): 6-4, 6-4, 6-7(5), 6-7(8), 9-7 pentru Nadal

Roger Federer vs Rafael Nadal, istoricul întâlnirilor directe:


Miami, 2004: 6-3, 6-3 pentru Nadal (durată meci 1h 10min)
Miami, 2005: 2-6, 7-6(4), 7-6(5), 6-3, 6-1 pentru Federer (3:43)
Roland Garros, 2005: 6-3, 4-6, 6-4, 6-3 pentru Nadal (2:47)
Dubai, 2006: 2-6, 6-4, 6-4 pentru Nadal (1:53)
Monte Carlo, 2006: 6-2, 6-7(2), 6-3, 7-6(5) pentru Nadal (3:50)
Roma, 2006: 6-7(0), 7-6(5). 6-4, 2-6, 7-6(5) pentru Nadal (5:05)
 
Roland Garros, 2006: 1-6, 6-1, 6-4, 7-6(4) pentru Nadal (2:58)
Wimbledon, 2006: 6-0, 7-6(5), 6-7(2), 6-3 pentru Federer (2:58)
Turneul Campionilor, 2006: 6-4, 7-5 pentru Federer (1:53)
Monte Carlo, 2007: 6-4, 6-4 pentru Nadal (1:35)
Hamburg, 2007: 2-6, 6-2, 6-0 pentru Nadal (1:55)
Roland Garros, 2007: 6-3, 4-6, 6-3, 6-4 pentru Nadal (3:10)
Wimbledon, 2007: 7-6(7), 4-6, 7-6(3), 2-6, 6-2 pentru Federer (3:45)
Turneul Campionilor, 2007: 6-4, 6-1 pentru Federer (0:59)
Monte Carlo, 2008: 7-5, 7-5 pentru Nadal (1:43)
Hamburg, 2008: 7-5, 6-7(3), 6-3 pentru Nadal (2:52)
Roland Garros, 2008: 6-1, 6-3, 6-0 pentru Nadal (1:48)
Wimbledon, 2008: 6-4, 6-4, 6-7(5), 6-7(8), 9-7 pentru Nadal (4:48)
Australian Open, 2009: 7-5, 3-6, 7-6(3), 3-6, 6-2 pentru Nadal (4:32)
Madrid, 2009: 6-4, 6-4 pentru Nadal (1:26)
Madrid, 2010: 6-4, 7-6(5) pentru Nadal (2:10)
Turneul Campionilor, 2010: 6-3, 3-6, 6-1 pentru Federer (1:37)
Miami, 2011: 6-3, 6-2 pentru Nadal (1:18)
Madrid, 2011: 5-7, 6-1, 6-3 pentru Nadal (2:36)
Roland Garros, 2011: 7-5, 7-6(3), 5-7, 6-1 pentru Nadal (3:40)
Turneul Campionilor, 2011: 6-3, 6-0 pentru Federer (1:00)
Australian Open, 2012: 6-7(5), 6-2, 7-6(5), 6-4 pentru Nadal (3:42)
Indian Wells, 2012: 6-3, 6-4 pentru Federer (1:31)
Indian Wells, 2013: 6-4, 6-2 pentru Nadal (1:24)
Roma, 2013: 6-1, 6-3 pentru Nadal (1:08)
Cincinnati, 2013: 5-7, 7-4, 6-3 pentru Nadal (2:14)
Turneul Campionilor, 2013: 7-5, 6-3 pentru Nadal (1:19)
Australian Open, 2014: 7-6(4), 6-3, 6-3 pentru Nadal (2:24)
Basel, 2015: 6-3, 5-7, 6-3 pentru Federer (2:03)
Australian Open, 2017: 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3 pentru Federer (3:37)
Indian Wells, 2017: 6-2, 6-3 pentru Federer (1:08)
Miami, 2017: 6-3, 6-4 pentru Federer (1:34)
Shanghai, 2017: 6-4, 6-3 pentru Federer (1:13)
Roland Garros, 2019: 6-3, 6-4, 6-2 pentru Nadal (2:28)
Mai multe articole despre:
Roger Federer Rafael Nadal Wimbledon