MENIU

Mamă cu 3 copii mici, oprită de poliție să fie amendată pentru că mergeau cu bicicletele pe trotuar: "Pe stradă nici eu nu prea mai am curaj"

O femeie din Brașov, mama a trei copii de 4, 9 și 11 ani, a povestit, într-o postare pe Facebook, experiența neplăcută prin care a trecut în timp ce se plimba cu bicicleta, însoțită de cei mici, prin oraș. 

„Cum să descurajăm mersul pe bicicletă?

S-a întâmplat în municipiul Brașov, în data de luni 15.08.2022, intersecția Calea București cu Carpaților, pe trotuar, ora 10:50 AM.

Sunt o mamă cu trei copii (4, 9, 11 ani), care mi-am dorit să organizez un program quality-time cu copiii mei, mergând la cinema cu bicicleta (da, toți patru)."

Ce s-a întâmplat

"După ce am traversat strada cu 2×3 benzi, împingând bicicleta pe lângă noi, am trecut pe lângă o patrulă de poliție, care își făcea datoria. Unul dintre agenți mă oprește și mi-a cerut cartea de identitate și a întrebat despre vârsta copiilor.

La prima vedere am crezut că vrea să mă felicite pentru purtarea căștii de protecție și pentru că traversăm strada împingând bicicleta. Dar s-a adeverit că este o acțiune de conștientizare a regulilor de circulație privind bicicliștii, și că tot ceea ce fac este în afara legii, pentru care merit să fiu AMENDATĂ.

Pentru ce?

1. Circul cu bicicleta pe trotuar.

Păi unde altundeva să circul cu copiii? Că pe stradă nici eu nu prea mai am curaj, dat fiind traficul din oraș.

Mi s-a atras atenția, că trotuarul este pentru pietoni și dacă sunt pe trotuar, atunci trebuie să împing bicicleta.

Iar pe carosabil pot circula doar persoane trecute de 14 ani.

2. Bine, și atunci dacă tot i-am cumpărat copiilor biciclete, totuși ei unde să se dea?

Agentul zice, că în parc.

Culmea e că în orice parc bicicliștii au restricție, dar despre asta nu am deschis discuție.

3. Bine, atunci cum ajung cu copiii în parc?

Agentul spune, să folosim mașina.

Nu mi-a venit să cred!! Am și rămas fără replică.

4. Totuși întreb, de ce nu avem voie cu copiii pe trotuar?

Răspunde că în ultima vreme au fost foarte multe cazuri în care pietonii au fost vătămați corporal de către bicicliști.

Apropo, avem sistem de avertizare sonoriză pe bicicletă? – întreabă agentul.

Copiii au, eu nu. Dar noi atenționăm pietonii cu un ‘PARDON’ și ‘MULȚUMESC’. Dar cu acest răspuns nu l-am satisfăcut deloc.

5. Lumini albe și roșii pe bicicletă avem?

Spun că au copiii. Eu le instalez doar când mă deplasez în întuneric, pentru că mi s-a întâmplat de mai multe ori, să mă trezesc fără ele (da, în parcările pentru biciclete se întâmplă des astfel de cazuri).

Între timp, agentul a mai oprit încă un biciclist adult, care circula pe trotuar. I-a dat aceeași lecție de CONȘTIENTIZARE.

La urmă mi s-a întocmit proces verbal de avertisment (fără amendă), în care este precizat că am condus pe trotuar, nu am avut sistem de avertizare sonoră și lumini pe fața și pe spatele bicicletei. Nici vorbă de copii.

Să nu mai spun că am și pierdut filmul la care cumpărasem bilete. S-a dus și quality time!

Acum pun și eu câteva întrebări retorice. Întreb, pentru un prieten:

1. Când se va schimba codul rutier, în care noi, bicicliștii, să avem drepturi și SIGURNAȚA de a circula pe STRADĂ (carosabil)?

2. Unde să se dea copiii cu bicicleta? Și dacă nu avem mașină? Și dacă în autobuz nu este permis? Și dacă în parcuri nu este permis?

3. Dacă nu se schimbă legea, atunci de ce se mai vând biciclete pentru copiii sub 14 ani?

4. Când vom avea benzi pentru bicicliști, unde fără strângere de inimă să îi lăsăm pe copii să circule în siguranță?

5. Dacă vrem aer mai sănătos și ni se cere să renunțăm la mașini, atunci de ce nu se face o infrastructră care să încurajeze deplasarea alternativă?

Cred că toată treaba este valabilă și pentru trotinetele eletronice, care și ele sunt eco, și ele circulă atât pe carosabil cât și pe trotuar”, a mărturist brașoveanca.

Circulația cu bicicleta pe drumurile publice

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au oferit detalii pentru bizbrasov.ro privind circulația cu bicicleta pe drumurile publice:

„Cu privire la informațiile solicitate, vă comunicăm faptul că polițiștii brașoveni acționează în permanență în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, fiind desfășurate, totodată, activități informativ-preventive cu privire la riscurile la care se expun cetățenii dacă nu sunt respectate normele legale în vigoare, una dintre priorități reprezentând-o cea a circulației cu bicicletele sau trotinetele electrice.

În conformitate cu prevederile art. 161, alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “Se interzice conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz:

[…]

c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete; […]”.

Redăm, integral, conținutul articolului 161, alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în vederea informării cu privire la prevederile legale ce trebuie respectate, de către conducătorii de biciclete sau trotinete electrice, după caz:

Articolul 161

(1) Se interzice conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz:

a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia «Accesul interzis bicicletelor»;

b) să înveţe să conducă biciclete sau trotinete electrice, după caz, pe drumurile intens circulate;

c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete;

d) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;

e) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive;

f) să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

g) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există acostament practicabil;

h) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;

i) să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor;

j) să circule fără îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 14 şi 15;

k) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;

l) să circule cu deficienţe tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

m) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă electrică, după caz;

n) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care conducătorii de bicicletă, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar în funcţie de direcţia de deplasare;

o) să circule în interiorul localităţilor în care nu funcţionează iluminatul public, precum şi în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;

p) să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul;

q) să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale, în cazul conducătorului de bicicletă, respectiv fără a ţine ambele mâini pe ghidon, în cazul conducătorului de trotinetă electrică.

(2) Se interzice conducătorului de bicicletă să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului în vârstă de până la 7 ani, care poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

(3) Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorul de bicicletă sau de trotinetă electrică, după caz, este obligat să aibă asupra sa actul de identitate.”

Mai multe articole despre:
bicicleta bicicleta trotuar