Maia Sandu nu exclude anularea alegerilor. „Știm că a existat multă interferență”
Alegerile din Republica Moldova sunt în plină desfășurare. Procesul electoral de azi este unul de importanță crucială cu privire la direcția politică a țării vecine. În acest context, președinta Moldovei, Maia Sandu, a făcut o declarație surprinzătoare.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus posibilitatea ca rezultatele alegerilor parlamentare din țară să fie anulate din cauza presupusei imixtiuni în procesul electoral.
„Știm că a existat multă interferență, dar deciziile privind sancțiunile sunt luate de autoritățile competente. Am văzut anumiți pași făcuți de Comisia Electorală Centrală chiar și în această săptămână”, a declarat Sandu la ieșirea dintr-o secție de votare.
”Am votat să păstrăm pacea”, a spus liderul de la Chişinău, adugând; ”Moldova, casa noastră scumpă, este în primejdie”.
Ea a precizat că votul cetăţenilor este cel care trebuie să decidă soarta ţării, argumentând că „Moldova este o ţară cu oameni demni, care nu-şi vând ţara”.
„Să nu permitem hoţilor şi trădătorilor să decidă pentru noi!”, a îndemnat Maia Sandu.
„Mergem înainte în pace spre viitorul nostru european”, a mai afirmat ea.
Preşedintele Republicii Moldova a dat asigurări că statul face tot ca oamenii să fie în siguranţă, iar votul protejat.