MENIU

MAI: Cinci din șase documente românești găsite asupra lui Plahotniuc, suspecte de fals. A fost deschis un dosar penal

Vladimir Plahotniuc

Autoritățile din Grecia au găsit în posesia lui Vladimir Plahotniuc șase documente de identitate românești, iar Ministerul Afacerilor Interne (MAI) de la București suspectează că un număr de cinci dintre ele sunt contrafăcute. Un paşaport, care a fost emis înaintea impunerii de restricţii oligarhul moldovean, este singurul document real dintre cele prezentate. În cauză a fost deschis un dosar penal. 

”În urma schimbului de date şi informaţii efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Poliţiei Române, autorităţile elene au transmis copii de pe şase documente de identitate aflate în posesia persoanei respective (Vladimir Plahotniuc – n.r.). În urma verificărilor efectuate la nivelul structurilor MAI, au rezultat suspiciuni rezonabile cu privire la o posibilă faptă de contrafacere a unor documente oficiale”, au transmis, vineri, oficialii Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit acestora, este vorba despre două cărţi de identitate, două permise de conducere şi a unui paşaport, fapta consând în ”suprascrierea mecanică a acestora, în scopul denaturării identităţii titularului”.

”Această intervenţie asupra documentelor reprezintă o modificare neautorizată a elementelor de identificare, susceptibilă de a întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, sens în care la nivelul Direcţiei Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române a fost deschis un dosar penal”, precizează reprezentanții MAI.

Ministerul precizează că verificările efectuate la nivelul structurilor instituției au arătat că un singur document dintre cele şase este autentic şi emis de statul român. Este vorba despre ”un paşaport care a fost eliberat pe numele real al persoanei respective, anterior emiterii unei interdicţii cu privire la aceasta”.

Vladimir Plahotniuc şi fostul deputat democrat Constantin Ţuţu au fost reţinuţi pe 22 iulie în Grecia, în timp ce încercau să părăsească ţara cu destinaţia Dubai.

Poliţia elenă a anunţat că a confiscat de la reşedinţa unde stăteau Plahotniuc şi Ţuţu în Grecia inclusiv paşapoarte false. Actele, eliberate de mai multe state, conţin nume, fotografii şi date de naştere diferite unele fiind emise chiar de acelaşi stat, dar pentru identităţi diferite.