MENIU

MAE: Intrarea pe teritoriul Greciei, posibilă începând de mâine, ora 6.00. Codurile QR se vor emite în această noapte

MAE: Intrarea pe teritoriul Greciei, posibilă începând de mâine, ora 6.00. Codurile QR se vor emite în această noapte

Autorităţile elene au precizat că pentru toate formularele completate în cursul zilei de 14 iulie, codurile QR se vor emite începând cu ora 00:01, în noaptea de 14 spre 15 iulie, iar intrarea pe teritoriul Republicii Elene se va putea efectua începând cu ziua de miercuri, 15 iunlie, ora 6.00, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), citat de Agerpres.

Informaţia este transmisă în contextul în care platforma electronică https://travel.gov.gr pentru completarea obligatorie a formularului electronic (Passenger Locator Form) de către persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) nu a funcţionat începând de marţi, 00:00 - ora comunicată de către autorităţile elene.

În acest context, MAE a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri prin intermediul Ambasadei României la Atena şi pe lângă Ambasada Greciei în România pentru semnalarea acestei disfuncţionalităţi şi remedierea imediată a acesteia. Urmare acestor demersuri, autorităţile elene au remediat problema tehnică apărută, iar la acest moment platforma este funcţională.

MAE reaminteşte că, începând de mâine, de la ora 6:00, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetăţenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei şi testul molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, emis cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

De asemenea, MAE precizează că reprezentanţi ai Consulatului General al României la Salonic, cât şi ai Ambasadei României la Sofia vor continua să fie prezenţi în cursul zilei de mâine în punctul de frontieră Kulata-Promachonas pentru a se asigura că cetăţenii români beneficiază de asistenţă consulară, în caz de nevoie.

Vă reamintim că, pe 11 iulie, autoritatile elene au emis o notificare in care instiintau turistii ca nu mai pot obtine formularele de calatorie pana marti, 14 iulie. Totodată, potrivit notificării, începând de miercuri, 15 iulie, turistii care trec prin vama Kulata-Promachonas, trebuie sa prezinte la granite rezultatele unui test negativ de COVID-19, efectuat cu maxim 48 de ore inainte. Decizia vine ca urmare a creșterii cazurilor noi de infecție cu coronavirus

Mai multe articole despre:
mae grecia