MENIU

MAE, despre cazul marinarului român reținut în Cipru: Reprezentanţii Ambasadei României la Nicosia menţin legătura cu autorităţile locale și cu familia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE)

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) vine cu precizări legate de situația marinarului român, reținut ]n cursrul zilei de marți, 3 august, în Cipru. Astfel aflăm că reprezentanţii Ambasadei României la Nicosia menţin legătura cu autorităţile locale competente, cu familia persoanei reţinute, precum şi cu reprezentanţii companiilor implicate, fiind pregătită să ofere asistenţă consulară suplimentară, conform competenţelor legale.

Potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres, Ambasada României la Nicosia a fost notificată, marţi, cu privire la acest fapt.

Din datele preliminare obţinute de reprezentanţa diplomatică, cetăţeanul român a fost reţinut în baza unei înregistrări/notificări existente pe numele său în evidenţele autorităţilor cipriote.

Notificarea a fost făcută de un membru al echipajului, la nivelul ambasadei fiind recepţionate ulterior solicitări de asistenţă consulară atât din partea familiei românului, cât şi din partea companiei angajatoare.

Potrivit MAE, "reprezentanţii ambasadei au făcut urgent demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare referitoare la caz şi a lua legătura direct cu cetăţeanul român, demers realizat în aceeaşi zi".

În dimineaţa zilei de astăzi, un reprezentant al misiunii diplomatice s-a deplasat l-a vizitat pe român în locul în care este deținut, urmând ca mai apoi să aibă o întâlniri cu autorităţile cipriote care investighează cazul.

MAE precizează că reprezentanţii Ambasadei României la Nicosia menţin legătura cu autorităţile locale competente, cu familia persoanei reţinute, precum şi cu reprezentanţii companiilor implicate, fiind pregătită să ofere asistenţă consulară suplimentară, conform competenţelor legale.

Citește și Comandant român de navă - REȚINUT în Cipru! Scrisoare deschisă către premierul Florin Cîțu pentru eliberarea sa

Mai multe articole despre:
mae marinar roman cipru marinar roman detinut cipru