MENIU

Lunga listă a bonusurilor nesimțite mascate ca „solicitare neuropsihică”. Ce sume halucinante primesc în plus bugetarii „stresați”

În România, stresul resimțit de angajații din sectorul public a ajuns să fie recompensat cu sporuri financiare impresionante, transformând această suprasolicitare neuropsihică într-o adevărată afacere pentru cei din sistem. În contextul în care criza economică și deficitul bugetar pun presiune pe guvernul actual, discrepanțele salariale din aparatul de stat devin tot mai vizibile și controversate.

În timp ce populația este îndemnată constant să facă economii și să accepte sacrificii financiare, în instituțiile publice există salarii ce par de neconceput pentru majoritatea cetățenilor, alimentate de sporuri uriașe. 

Un document recent dezvăluit de Ziare.com scoate în evidență faptul că printre cele mai consistente sume acordate se numără cele pentru suprasolicitarea neuropsihică, adică stresul la locul de muncă. Această realitate ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt gestionate resursele publice și la echitatea în sistemul salarial al bugetarilor.

Angajații de la Ministerul Justiției sunt „solicitați neuropsihic” pe bani foarte mulți

Director – indemnizație de încadrare: 29.276 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 5.819 lei

Director adjunct – indemnizație de încadrare: 30.784 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.196 lei

Director adjunct – indemnizație de încadrare: 31.776 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.444 lei

Director adjunct – indemnizație de încadrare: 33.046 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.762 lei

Inspector șef – indemnizație de încadrare: 33.833 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.958 lei

Șef serviciu – indemnizație de încadrare: 25.861 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 4.965 lei

Șef serviciu – indemnizație de încadrare: 31.018 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.255 lei

Șef serviciu – indemnizație de încadrare: 32.258 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.565 lei

Șef serviciu – indemnizație de încadrare: 30.049 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.125 lei

Șef serviciu – indemnizație de încadrare: 31.018 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.255 lei

Șef serviciu – indemnizație de încadrare: 32.258 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.565 lei

Șef serviciu – indemnizație de încadrare: 33.046 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.762 lei

Inspector – indemnizație de încadrare: 30.544 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 6.126 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 26.736 lei, spor suprasolicitare neuropsihică: 5.184 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 27.850 lei, spor suprasolicitare: 5.463 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 28.749 lei, spor suprasolicitare: 5.687 lei

Secretar general – indemnizație de încadrare: 24.918 lei, spor de suprasolicitare neuropsihică: 4.730 lei

Șef serviciu – indemnizație de încadrare: 18.794 lei, spor de suprasolicitare neuropsihică: 3.198 lei

Consilier Principal – indemnizație de încadrare: 15.321 lei, spor de suprasolicitare neuropsihică: 2.330 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 28.749 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 5.687 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 29.888 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 5.975 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 29.888 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 2.990 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 23.921 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 4.480 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 24.694 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 4.673 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 24.918 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 4.730 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 25.721 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 4.930 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 26.753 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 5.188 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 21.988 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 3.997 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 22.896 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 4.174 lei

Bogdan Hossu, după discuțiile de la Guvern: Vor fi „conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe"

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 15.321 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 2.330 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 16.343 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 2.585 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 16.343 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 2.585 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 20.429 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 3.607 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 17.033 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 2.758 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 17.033 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 2.758 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 17.620 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 2.905 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 17.620 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 2.905 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 18.206 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 3.052 lei

Lider PSD critică dur Ordonanța sporurilor: ”Tăiem la grămadă, fără discernământ, fără nicio analiză punctuală”

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 18.206 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 3.052 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 18.794 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 3.198 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 18.794 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 3.198 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 8.171 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 817 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 9.191 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 919 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 8.171 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 817 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 9.873 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 987 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 9.873 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 987 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 8.776 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 878 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 9.079 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 908 lei

Personal de specialitate juridică asimilat – indemnizație de încadrare: 9.381 lei – Spor suprasolicitare neuropsihică: 938 lei.

Bugetarii NU vor AUSTERITATE! Val de proteste în toată țara: ce spun oamenii