MENIU

Lucrul pe care să nu îl faci vreodată în vacanță. Din vacanță la all inclusive, expulzați din Turcia

Doi turiști aflați în vacanță în Turcia au fost expulzați din țară și au primit și o interdicție de a intra acolo în următorii cinci ani. Ce au făcut?

Cei doi, polonezi care trăiesc în Marea Britanie, au băut suficient alcool pentru a declanșa o ”petrecere” de pomină.

Marcin Flakiewicz a decis să meargă la culcare pe la ora 11 noaptea, după o discuție aprinsă cu angajații hotelului.

Soția sa însă s-a simțit singură, așa că a considerat că o idee minunată ar fi să înoate dezbrăcată în piscina hotelului, în fața altor oaspeți.

Angajații hotelului au încercat să o oprească, iar când nu au reușit au mers să îl trezească pe soț.

Soluția nu s-a dovedit a fi una inspirată. Omul, probabil încă sub influența alcoolului și înfuriat de situația în care a fost pus, s-a luat la bătaie cu toată lumea.

A fost arestat, împreună cu soția sa, după ce a rănit șapte oameni, inclusiv doi polițiști.

Cei doi au fost în cele din urmă eliberați, dar și expulzați din țară. Nu vor mai avea voie să intre în Turcia în următorii 5 ani.

Mai multe articole despre:
Turcia vacanţă