MENIU

Lucian Bode: „Imaginea în care polițistul ar fi verificat dacă fata trăiește au fost la fel de șocante ca și accidentul în sine”

Lucian Bode, șocat de imaginile cu polițistul în care verifică victima cu piciorul

Lucian Bode - ministrul de Interne s-a arătat șocat de faptul că polițistul care a provocat accidentul mortal din Sectorul 1 al Capitalei ar fi verificat cu piciorul una dintre victime.

„Imaginea în care polițistul ar fi verificat dacă fata trăiește au fost la fel de șocante ca și accidentul în sine. Pentru mintea unui om normal o astfel de imagine nu poate fi concepută, nu poate fi înțeleasă și evident că am verificat dacă acest lucru s-a întâmplat. Procurorul are acest dosar în administrare și ceea ce spuneți dvs este parte în dosar. Sunt martori care spun dacă s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat așa.

Am văzut aseară în spațiul public o înregistrare care ar fi de la STS pe 112 din care rezulta că polițistul s-a coordonat cu dispecerii la un moment dat, spunându-i să așeze corpul copilului pe partea stângă... ajutându-l să acorde primul ajutor și respectiva imagine, am văzut aceste imagini, dar nu am dovada că așa s-a întâmplat. Sunt convins că procurorul o va avea în final, ar arăta că fetița se afla poziționată pe partea stângă atunci când au venit salvatorii în mai puțin de 8 minute de la apel și polițistul ar fi fost cel care a întors victima pe partea stângă. Nu știu și nu am informații din dosar cu privire la ceea ce spuneți, doar pot să comentez ceea ce s-a spus în spațiul public, însă mă feresc să mă transform în comentator”, a spus Lucian Bode.

Mai multe articole despre:
lucian bode politist accident capitala