MENIU

Liviu Dragnea face dezvăluiri halucinante - Culisele alianței PSD-AUR care va conduce România - SCHEMA caracatiței care vrea puterea în 2024

„PSD și AUR vor forma o majoritate parlamentară prin care vor conduce justiția și economia din România”. Sunt dezvăluiri halucinante făcute de Liviu Dragnea la Realitatea PLUS, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.

„PSD și AUR vor forma o majoritate parlamentară prin care vor conduce justiția și economia din România”, a anunțat Liviu Dragnea, duminică seară, la Culiselel statului paralel, cu Anca Alexandrescu. Același lucru este susținut și de o fostă membră a partidului AUR - Diana Șoșoacă.

Fostul lider PSD a prezentat în exclusivitate la emisiunea Culisele Statului Paralel schema unei alianțe făcute de Florian Coldea care ar urmări să revină la conducerea Serviciului Român de Informații. Mai mult, SIE și SRI ar urma să fie grupate. Contactați de Realitatea PLUS, niciunul dintre cei menționați de Liviu Dragnea nu a avut o reacție până la acest moment. 

„Noi il avem aici pe Florian Coldea. Visul lui permament, pe care-l are și acum, e ca el să unească SRI și SIE într-o singură structură pe care el s-o conducă. Coldea are nevoie de o majoritate parlamentară - PSD, AUR si, la nevoie, USR. Toate aceste partide ling clanța la Ambasada Americii.

Ăștia de aici (și arată spre AUR), prin Coldea, ăștia de aici (și arată spre PSD), prin Ciolacu și Grindeanu”, a explicat Liviu Dragnea.

Președintele României ar fi Mircea Geoană, iar premierul numit ar urma să fie Călin Georgescu la propunerea AUR. Acesta ar urma să fie susținut și de PSD, mai spune Dragnea.

„Prin Grindeanu a început să se discute cu americanii. Ei încearcă să-l convingă pe Marcelluș să înțeleagă că asta e singura variantă, si anume PSD + AUR, repet, la nevoie ori, ori cu USR, ori cu altcineva”, a mai afirmat Liviu Dragnea.

Senatoarea Diana Șoșoacă, fostă membră AUR susține că există o înțelegere ascunsă între PSD și partidul lui Simion.

„Am acuzat partidul AUR de legaturi cu PSD și faptul că este copilul PSD. Se discută foarte clar de o colaborare între AUR și PSD la guvernare. Este adevărat ce spune dl Dragnea, evident și cu USR, pentru că ei de foarte mult timp au înțelegeri ascunse”, a declarat Diana Șoșoacă, senator independent, la Realitatea PLUS.

Claudiu Târziu a fost văzut cum intră la același restaurant unde a fost și Florian Coldea, fostul director SRI. Senatorul AUR susține că nu au vorbit.

„În ciuda tututor uneltirilor care sunt împotriva noastră făcute de serviciile secrete, de partidele care au jefuit România, fratele meu Claudiu Târziu nu s-a văzut niciodată cu Florian Coldea, unul dintre cei mai toxici indivizi”, a declarat George Simion, la Conferința „România de dincolo de granițe“ – ediția a doua, de la Roma.