MENIU

LIVIU DRAGNEA aruncă BOMBA în PSD: cere CONGRES în 2014

<p>Liviu Dragnea</p>

Marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, dar există şi posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice", a declarat, duminică, pentru Mediafax, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.

Congresul partidului părea a fi stabilit pentru data de 7 februarie 2015, dar planurile ar putea fi date peste cap de liderii judeţeni şi de preşedintele executiv Liviu Dragnea.

"Dacă se face congres, marea majoritate a liderilor din partid zic să se facă în acest an, ca din ianuarie să ne ocupăm de guvern şi de guvernare, pentru că avem obiective serioase şi ţara chiar are nevoie de guvernare, dincolo de emoţie. Dacă nu se face congres, putem face un consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice oricând", a spus, pentru Mediafax, preşedintele executiv al PSD.

Anterior, vicepremierul a declarat, duminică seara, la Antena 3, că este nevoie de organizarea unui Congres PSD în 2014, potrivit Stiripesurse.ro.

"Marea majoritate a preşedinţilor de filiale şi inclusiv eu susţinem că Congresul ar trebui să se finalizeze în acest an. PSD să fie la începutul unui nou an cu toate procedurile statutare îndeplinite pentru a începe o reconstrucţie atât doctrinară, cât şi din punct de vedere al organizării. E nepermis pentru un partid în 2014 să nu aibă o comunicare constantă foarte bine organizată cu tinerii şi reţelele sociale", a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

Pe lângă relaţia cu tinerii, un alt aspect care ar trebui să facă parte din reconstrucţia imaginii PSD, în opinia lui Liviu Dragnea, este trimiterea la comunism.

Potrivit Mediafax, Dragnea a mai exprimat opinia conform căreia preşedintele PSD Victor Ponta nu riscă să piardă această poziţie, în eventualitatea unui congres.

" Îmi bazez această afirmaţie pe discuţia pe care am avut-o cu toate organizaţiile (şefii de filiale, n.r.), în afară de trei-patru excepţii, a celor care erau plecaţi din ţară. Au discutat, nu au venit să spună ce au visat noaptea, au discutat marţi şi miercuri cu organizaţiile. Sunt câteva mesaje pe care ei le-au luat şi le-au transmis, şi anume să păstrăm guvernarea şi să păstrăm în continuare echipa de conducere la partid", spunea Dragnea.

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea